Mentalitatea – una dintre problemele principale în agricultura gorjeană

806
AGRICULTURACa relief şi condiţii meteorologice, judeţul nostru de bucură de un avataj clar faţă de alte judeţe. Productivitatea ar putea fi mult mai ridicată, problemele principale fiind lipsa sau greutatea prin care se pot accesa fondurile pentru agricultură şi mentalitatea oamenilor care îngreunează şi mai mult situaţia. „Problema mentalităţii este una foarte importantă. Fiecare producător munceşte în interes propriu”, susţine şeful Direcţiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Gorj, domnul director Valeriu Petrică.

„Când eşti pe cont propriu, întâmpini foarte multe greutăţi. Ceea ce noi încercăm să îi facem pe oameni să priceapă că în momentul în care aceştia se asociază pot beneficia de anumite facilităţi atât la nivelul producţiei, cât şi la accesarea de fonduri speciale. Este una din problemele principale cu care ne confruntăm. Este foarte greu să umbli cu mai multe contracte şi o asociere ar fi mult mai recomandată, mai ales la transport unde ar putea fi mai mulţi oameni pe un sigur contract. Lumea se cam fereşte, îndeosebi cei mai în vârstă, datorită situaţiilor din trecut, atât CAP-urile de dinainte de 1989, cât şi anumite întâmplări de după 1990, când a au avut loc mai multe evenimente neplăcute. De exemplu au fost tot felul de firme neserioase care au profitat de naivitatea unora dintre micii producători. Astfel s-a cam compromis ideea de asociere. În momentul de faţă, asocierea este singura soluţie pentru rezolvarea problemelor nu doar din Gorj, ci de peste tot”, a declarat domnul Petrică.

Asociaţiile agricole – singura soluţie viabilă
„Prin asociere se pot rezolva atât problema productivităţii cât şi a transportului, a comercializării, a obţinerii de ajutoare băneşti pentru însămânţare, munca pământului, obţinere de fonduri, etc. Să luăm ca exemplu domeniul legumelor. Avem unele localităţi foarte bine dezvoltate din acest punct de vedere. Una dintre ele ar fi Băleşti. Aici omul se vede nevoit să-şi vândă marfa în piaţă, iar cum aceasta se încadrează în categoria mărfilor perisabile. Ori dacă nu a reuşit să vândă tot, a doua zi, o mare parte din marfă deja este afectată şi nu mai poate fi comercializată. Un altfel de exemplu ar fi localitatea Novaci. Aici, căpşunarii sunt recunoscuţi la nivel naţional. Şi ei întâmpină acelaşi gen de probleme. Asocierea i-ar scuti de foarte multe greutăţi, cum ar fi discounturile de care se pot bucura la cumpărarea de seminţe sau îngrăşăminte, pentru că în momentul în care fac parte dintr-o asociaţie, valoarea comenzii va fi mai mare, automat şi cei de la care vor fi cumpărate acestea vor înregistra destul profit încât să mai lase din preţ. Ori în clipa de faţă, individual vorbind, micii producători sunt la mână transportatorilor şi a celor care le comercializează marfa, aceştia dictând, de fapt, preţurile pieţei”, spune directorul DADR Gorj.
Nici asocierea nu este un proces lipsit de greutăţi
„Totuşi sunt şi probleme şi la constituirea acestor asociaţii pentru că în momentul în care doreşti să intri într-o astfel asociere, ai nevoie de documente pentru a demonstra productivitatea pe care o ai. Lucru cam greu de dovedit, deoarece agricultorul gorjean nu posedă acte, în felul acesta eludând şi fiscul. O parte din vină o au şi comercianţii care când cumpără de la ţărani, nu ia pe factură, astfel ţăranul nefiind capabil să dovedească valoarea productivităţii pe care legea o impune pentru a face parte dintr-o asociaţie”, a declarat Valeriu Petrică.
Sorin Milcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here