Memorial Titu Rădoi – La un deceniu de la despărţirea de Magistru

233

Titu radoiLucru rar, la comemorarea profesorului Titu Rădoi, critic literar şi fondator al Cenaclului COLUMNA îşi dau mâna toate forţele culturale şi scriitoriceşti din capitala judeţului Gorj. Nu se vor supăra organizatorii dacă, de această dată, nu-i voi pomeni pe toţi.

Desigur, sub mantaua lui Titu Rădoi – acest adevărat Titu Maiorescu al scriitorilor gorjeni, care a fost şi rămâne Mentorul multor generaţii de literaţi care-au ucenicit sub privirile atente ale generosului şi, în acelaşi timp, pretenţiosului critic. Sever cu sine, dar şi cu emulii săi.

Se va începe cu un pelerinaj la mormântul marelui dascăl şi om de cultură, marţi, 14 decembrie 2010, ora 12,00, la Câmpofeni, comuna Arcani. Apoi, masa rotundă evocatoare „L-am cunoscut pe Titu Rădoi”, îi va reuni pe toţi aceia care au ceva de spus despre Maestrul lor şi al culturii gorjene. Intervenţiile participanţilor s-ar putea constitui în materia primă pentru un volum de memorii cu acest titlu.

A doua zi, miercuri, 15 decembrie, ora 11,00, la Colegiul Naţional Industrial „General Gheorghe Magheru”, comemorarea va continua printr-o întâlnire a membrilor redacţiei „Cuget Liber”, cu scriitorii gorjeni reuniţi în cadrul Cenaclului „Columna”.

Ion Predoşanu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here