Miercuri, o delegație a Federației Sanitas s-a întâlnit cu Violeta Alexandru, ministrul Muncii, în vederea expunerii anumitor revendicări. Sanitas solicită Ministerului Muncii acordarea stimulentelor COVID-19, în valoare de 2.500 de lei, pentru toți salariații din asistența socială, acordarea voucherelor de vacanță, dar și deblocarea de posturi în domeniul asistenței sociale.,,Reprezentanții Federației Sanitas au solicitat: 1. Acordarea stimulentului de 2500 de lei, conform prevederilor Legii 82/2020 – Guvernul nu susține acordarea stimulentului tuturor salariaților din asistența socială, așa cum prevede legea, motiv pentru care a inițiat un proiect de lege care prevede ca numai salariații care au fost izolați la locul de muncă în perioada stării de urgență să beneficieze de un singur stimulent, în valoare de 2500 de lei. Proiectul este pe traseul legislativ; 2. Asigurarea finanțării asistenței sociale – Guvernul a asigurat aproximativ 70% din finanțarea necesară, restul de 30% revenind în sarcina autorităților locale – afirmă doamna ministru. În acest moment Guvernul susține că nu dispune de resurse suplimentare pentru acest domeniu; 3. Acordarea voucherelor de vacanță tuturor salariaților – ministrul Muncii agreează propunerea Sanitas ca aceste vouchere să fie acordate pe viitor tuturor salariaților, fiind considerat un drept de natură salarială. Ministerul Muncii ne va transmite o situație a acordării voucherelor pentru anul 2020; 4. Deblocarea angajărilor în asistența socială – Ministerul Muncii agreează o prioritizare a deblocării posturilor în asistența socială; 5. Clarificări/metodologie de aplicare a Legii 56/2020 – Ministerul Muncii va emite clarificări cu privire la aplicarea legii în ceea ce privește drepturile urmașilor prevăzuți în documentul legislativ. Totodată, părțile au convenit organizarea unei întâlniri între reprezentanții Comisiei de asistență socială a Federației Sanitas și o echipă de specialiști ai Ministerului Muncii, în domeniul asistenței sociale, condusă de Mădălina Turza, secretar de stat, în săptămâna 21-25 septembrie a.c.”, au transmis reprezentanții Federației Sanitas.
I.M.
Gargara ptr alegeri.Nu vor da nimic