Conducerea SANITAS Gorj va distribui membrilor de sindicat chestionare privind problemele cu care se confruntă sistemul sanitar. Până pe data de 5 martie chestionarele vor fi completate şi centralizate. După analizarea acestora, se vor decide măsurile ce se impun.
Consiliul Judeţean al SANITAS Gorj s-a reunit marţi pentru a analiza situaţia actuală a angajaţilor din sistemul sanitar. Reprezentanţii SANITAS nu au stabilit un calendar al măsurilor de protest, aşa cum se anticipase. În schimb, s-a decis realizarea unor chestionare, ce urmează a fi completate de către fiecare membru de sindicat, măsură ce se va aplica tuturor membrilor SANITAS din ţară. „Până joi, 23 februarie 2012, elaborăm un chestionar pe care îl vom da tuturor membrilor de sindicat. Fiecare va răspunde întrebărilor, iar până pe 5 martie strângem chestionarele. Chestionarul se aplică la nivel naţional, în rândul membrilor SANITAS. În chestionar vor fi mai multe probleme ale sistemului sanitar; va fi un fel de referendum”, menţionează Valentin Popa, preşedintele Sindicatului SANITAS Gorj.
Se vor stabili măsuri pentru rezolvarea problemelor
După ce vor fi strânse de la sindicalişti, chestionarele vor fi analizate, iar în baza concluziilor rezultate din acestea, se vor stabili măsurile ce urmează a fi luate. „În urma analizării chestionarelor vom avea o viziune clară asupra problemelor cu care ne confruntăm şi vom stabili ce trebuie făcut în continuare”, a explicat Valentin Popa, preşedintele Sindicatului SANITAS Gorj. Reamintim faptul că, la începutul acestei luni, Federaţia SANITAS a înaintat un memoriu Ministerului Sănătăţii în care erau enumerate câteva solicitări ale sindicaliştilor. Răspunsul primit nu a fost pe placul acestora, motiv pentru care ei erau hotărâţi să stabilească un calendar cu măsuri de protest. Deocamdată nu se ştie când vor fi declanşate protestele; acum se aşteaptă completarea chestionarelor şi analizarea răspunsurilor date de membrii SANITAS, pentru ca ulterior să fie stabilite şi măsurile ce se impun.
Minodora Sucea