Membrii din personalul tehnic şi de contabilitate al Teatrului Dramatic, actori fără voie

846

Regizorul Cristian Ioan, dat afară din funcţia de director al Teatrului Naţional Târgu-Mureş, după un scandal care a avut loc prin 2007, adus, în ultimii ani, de managerul Marian Negrescu la Târgu-Jiu, a urcat pe scena instituţiei culturale municipale aproape tot personalul tehnic şi financiar de la “Elvira Godeanu”.

Alături de actorii teatrului, printre care se numără şi Marian Negrescu, au astfel replici în piesa “Astă seară se improvizează” şi maşiniştii teatrului, Ovidiu Ionescu, Popescu Gabriel, Cornel Băltăţeanu, Adrian Bălan şi Vali Vasia, casiera Adriana Ciocârlan, recuzitiera Doina Bâzu, cabiniera Anamaria Nanu, referenta Indira Bejancu, contabila Luminiţa Greculescu şi chiar regizorul tehnic Sorin Pungan. Replicile sunt scurte sau lungi în funcţie de veleităţile “actorilor” fără voie pentru munca din piesă, cei în cauză fiind, zice-se, plătiţi pe preferinţe. Ale managerului teatrului Marian Negrescu care anunţa, la ultima discuţie telefonică avută cu Gorjeanul, că nu este singurul plătit regeşte din instituţie, deoarece mai sunt şi alţi 20 de angajaţi de la “Elvira Godeanu” la fel de bine remuneraţi. Nu se ştie însă cine sunt cei 20, deoarece se cunoaşte că majoritatea actorilor fără voie nu sunt plătiţi pentru prestaţia lor pe scenă.

Picture006Improvizaţia, pentru unii mumă…
Piesa lui Cristian Ioan se joacă din 18 ianuarie 2014 la “Elvira Godeanu” şi va rula toată luna, personalul teatrului în cauză fiind angrenat forţat în acest spectacol. Deci, cei 11 vor juca cam 20 de spectacole, seara de la ora 19.00. Vorbim de muncă voluntară pentru aceştia, în timp ce actorii, în frunte cu Negrescu, sunt bine plătiţi.
În fişa postului, niciunul dintre salariaţii mai sus enumeraţi nu au prevăzute astfel de activităţi, maşiniştii fiind chiar des utilizaţi ca şi actori în piesele aprobate de Negrescu.

Actorii la relaxare, personalul teatrului la muncă dublă
Asta, în condiţiile în care, unii dintre actorii teatrului, au stat pe bară o lungă perioadă de timp, ei fiind plătiţi fără să joace. Negrescu a preferat însă să folosească personalul tehnic pe post de actori, în timp ce ocupanţii acestor posturi stăteau acasă relaxaţi. De altfel, managerul teatrului tolerează astfel de practici, în funcţie de simpatiile şi antipatiile proprii pe care le are faţă de angajaţi.
Anamaria Stoica

2 COMENTARII

  1. Se mai indoieste cineva ca Negrescu spune adevarul? ”Il am pe Carciumaru la degetul mic” se lauda fostul instalator. Probabil ca asa este, din moment ce atat Carciumaru cat si Calinoiu (2 oameni de cultura) il sustin in orice cativitate, legala sau mai putin legala.
    Va imaginati cum pot face si sustine cultura cei care au nume predestinate operelor culturale. Carciumaru! Calinoiu! Negrescu! Vacaru!
    Cei patru muschetari.

Dă-i un răspuns lui Marian ionescu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here