Mehedinţean reţinut pentru contrabandă cu ţigări şi alcool

387

Poliţiştii de investigare a fraudelor din cadrul I.P.J. Gorj au emis ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore, pe numele unui bărbat din judeţul Mehedinţi, suspectat de comiterea infracţiunilor de contrabandă şi deţinere în afara antrepozitului fiscal de ţigarete şi alcool peste limita legală.

Ieri după-amiază, în urma cercetărilor efectuate de poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor, a fost emisă ordonanţă de reţinere pe numele unui bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul Drobeta Turnu-Severin, judeţul Mehedinţi. Din probatoriul administrat până în prezent, poliţiştii au stabilit că în perioada martie – iulie 2012, suspectul a deţinut şi comercializat alcool şi ţigarete provenite din contrabandă. Alături de mehedinţean, în acelaşi dosar sunt cercetate mai multe persoane, printre care şi un bărbat din comuna Căpreni, aflat în arestul IPJ Gorj de la data de 12 iulie, după ce la domiciliul acestuia au fost găsite peste 1.300 de pachete de ţigări de contrabandă, alcool de provenienţă străină şi 280 de litri de produs petrolier. “Suspectul C.V. este cercetat într-un dosar penal în care mai multe persoane sunt suspectate de comiterea infracţiunilor de de contrabandă şi deţinere în afara antrepozitului fiscal de ţigarete şi alcool peste limita legală, una dintre acestea, B.C.C., de 32 ani, din comuna Căpreni, fiind arestată preventiv, pentru o perioadă de 29 de zile, la data de 12 iulie a.c., urmare a mandatului de arestare emis de magistraţii Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti. Pentru probarea activităţii infracţionale, în data de 11 iulie a.c., poliţiştii gorjeni, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, cu sprijinul de specialitate al Serviciului de Informaţii şi Protecţiei Internă Gorj, au efectuat patru percheziţii domiciliare în urma cărora au descoperit peste 1.300 de pachete de ţigări de contrabandă, alcool de provenienţă străină, precum şi 280 de litri de produs petrolier”, a spus Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii l-au introdus pe suspect în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând ca astăzi să îl prezinte cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor şi stabilirea răspunderii judiciare a acestora.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here