Mediul rural…pe coordonatele crizei demografice – Depopularea mediului rural din România, a satelor gorjene, în special, constituie o problemă care poate fi analizată după conţinut!

844

Înainte de anul 1989, prin multiple forme de exprimare destul de ambigue, mass-media din ţara noastră, ca şi cea occidentală au analizat cu atenţie procesul sistematizării satelor româneşti, arătându-se că prin adoptarea reformei administrativ-teritoriale din 1968, conducerea de atunci a supralicitat printr-un demers predominant propagandistic, necesitatea sistematizării localităţilor rurale. Spre exemplu, în anii ’70, o bună parte din conducerea de partid şi de stat a reluat cu obstinaţie această problemă, promovând ideea reducerii la jumătate a satelor din ţara noastră, cu scopul realizării cunoscutelor centre agro-industriale moderne, care să fie dotate cu utilităţi standard, constând în canalizare, şosele asfaltate, sisteme de încălzire centrală, apă curentă, asemeni condiţiilor din lumea occidentală, dar, aşa cum se urmăreşte astăzi, după treizeci de ani de trăire pandemică în ,,democraţia originală” a modelului European! Desigur, în acei ani când se dorea sistematizarea satelor, mass-media occidentală nu a reacţionat vehement şi cu promptitudine, dar, în 1988 şi 1989 s-a desfăşurat o veritabilă campanie propagandistică prin ceea ce, în mod exagerat se considera a fi ştergerea de pe suprafaţa pământului a civilizaţiei rurale din ţara noastră şi distrugerea unor valori etnografice inestimabile, deci, distrugerea unei întregi bogăţii de tradiţii şi obiceiuri moştenite din străbuni. Pentru că, în mod paradoxal, nu se amintea mai nimic despre sfârşitul unei astfel de civilizaţii strivite ca şi astăzi sub călcâiul modernităţii şi al postmodernităţii din ţările vestice, dar nouă ni se dădeau lecţii despre monografiile sociologice ale Şcolii monografice de la Bucureşti, pentru ca lumea de atunci să realizeze modul cum se scoate apă de izvor din fântâna cu ciutură şi cumpănă, cum se mai foloseşte carul cu boi sau cum arată cobiliţa oltenească, poate şi cum se lucrează la războiul de ţesut la Cooperativa ,,Arta casnică”, o serie de obiecte de patrimoniu regăsindu-se doar în muzeele săteşti, prin aceasta evidenţiindu-se şi pericolul dezrădăcinării, care, pe bună dreptate privea soarta oamenilor de la sate. Unii ziarişti din presa occidentală au apreciat că demolările erau efectuate printr-o campanie sistematică, în special în satele în care locuia populaţia de etnie maghiară sau de etnie germană, deoarece, în campania îndreptată împotriva minorităţilor naţionale, s-ar fi urmărit, vezi, Doamne, un gen de purificare etnică, iar în acest sens, în Germania, Olanda, Franţa sau Belgia, ca şi în alte state au acţionat unele grupuri şi organizaţii civice care trăgeau un semnal de alarmă la cote înalte pentru salvarea diferitelor sate săseşti sau maghiare de la distrugere. În viziunea păşunistă şi vădit tendenţioasă a unor analişti occidentali, aceasta a însemnat una dintre cele mai evidente manipulări prin mass-media, în felul acesta exercitându-se presiuni cu impact psihologic deosebit asupra opiniei publice internaţionale şi a modului în care era percepută realitatea românească.

Cercetarea ştiinţifică este menită să obţină pe calea culegerii datelor statistice şi a informaţiilor monografice, anumite cunoştinţe despre amploarea unor fenomene şi procese demografice!
Analiza poate fi rezumată prin faptul că înainte de 1989 s-a urmărit ca prin aşa-zisul program de sistematizare a satelor, să fie distruse acele rădăcini de veacuri ale comunităţilor săteşti și ale așezărilor din mediul rural, acele vetre de neclintit ale naţiei, diluându-se vitalitatea şi perspectiva fiinţială a naţiei, prin denaturarea sistematică a fundamentelor care asigură perpetuarea tradiţiilor și a obiceiurilor, a moravurilor şi a valorilor naţionale, astfel încât, așezările rurale au ajuns ca să-şi piardă apartenenţa și îngemănarea, iar cele urbane să se afunde într-o patologică amnezie, uitându-și obârşia consacrată prin cunoscutele târguri din epoca medievală. Acest lucru a făcut ca majoritatea populaţiei să-şi piardă identitatea şi să fie redusă la starea de turmă îndoctrinată și orientată într-o direcție specifică psihologiei maselor. Având în atenție, chiar și un singur aspect privitor la tineretul din mediul rural, acesta se confruntă în ultimele decenii cu lipsa unor posibilităţi concrete de angajare într-o activitate care să asigure veniturile necesare unui trai civilizat, fie pe baza inexistenţei unor criterii obiective de şcolarizare şi de calificare privitoare la orientarea profesională, la condiţiile de viaţă din familie sau la mijloacele de transport între casă şi şcoală, pentru a surprinde în detaliu neajunsurile majore care se manifestă tot mai mult în condiţiile asigurării unui acces la utilităţi publice, la ceea ce în mod obişnuit numim ansamblul de servicii sociale care consacră indubitabil dreptul la educaţie, la asistenţă medicală instituţionalizată în condiţii de pandemie sau chiar la asistenţă socială.
Depopularea mediului rural din România, a satelor gorjene, în special, constituie o problemă care poate fi analizată după conţinut, ca fiind o problemă formală ce are menirea să surprindă cauzele fenomenului şi să evidenţieze implicaţiile profunde asupra evoluţiei viitoare a societăţii româneşti, să demonstreze cu argumente logice amploarea acestui fenomen în lumea satului, ca un adevăr incontestabil, deşi, nu se poate ignora nici latura factuală a problemei de faţă, ce are la bază metoda empirică, realizată pe baza observaţiei asupra rezultatelor recensământului populaţiei şi prin evidenţierea clară a coeficientului declinului demografic, asociată cu metoda teoretică, fundamentată pe baza ipotezelor, a legilor şi a teoriilor ştiinţifice consacrate şi unanim apreciate. Desigur, cercetarea ştiinţifică este menită să obţină pe calea culegerii datelor statistice şi a informaţiilor monografice, anumite cunoştinţe despre amploarea unor fenomene şi procese demografice, formulând şi verificând ipoteze şi teorii pe baza unor criterii intrinseci ştiinţei, prin libertatea de opţiune a cercetătorului, dar, presupunând şi anumite responsabilităţi pe măsură, astfel încât evaluarea finală să conducă la o cercetare aplicativă menită să confirme obţinerea de cunoştinţe noi, specifice unor aplicaţii de tip tehnic, economic şi social.
Ca un exemplu de referinţă în timp, iată, în anul 1899 s-a făcut un recensământ general al populaţiei din România, evident, fără teritoriile româneşti care au revenit la patria mamă după Marea Unire de la 1918, de către un personal competent, cu pregătire în domeniu, iar operaţiunea de numărare a populaţiei a început în dimineaţa de 1 decembrie 1899. După zece zile, cât a durat numărătoarea, acest recensământ a arătat că populaţia României se cifra atunci la 5.956.690 de locuitori, iar Gorjul avea 171.300 de locuitori, dintre care 164.582 persoane locuiau în sate, adică, 96,1 la sută.

Fenomenul depopulării mediului rural din România şi alerta socio-demografică fixată în mod expres pe ideea depopulării satului gorjenesc!
Cu siguranţă, că elaborarea ipotezei privind fenomenul depopulării mediului rural din România şi alerta socio-demografică fixată în mod expres pe ideea depopulării satului gorjenesc, se bazează pe un ansamblu de operaţiuni ce includ evaluarea acestei ipoteze, ca operaţiune ce stipulează, atât cât e cazul, ca respectiva ipoteză să fie confruntată cu situaţii reale, pentru a fi analizată plauzibilitatea ei, ca operaţiune de validare a unor argumente prin care a fost lansată supoziţia respectivă. În acest sens, un indiciu de bază îl reprezintă consistenţa internă a ipotezei, mai exact, e necesar ca aserţiunile incluse în enunţul ipotezei să fie compatibile unele cu altele. Aşadar, mai întotdeauna este necesar ca enunţul ipotezei să fie compatibil, câtuşi de puţin, cu fundamentul procesului cunoaşterii, iar prin verificarea ipotezei, să se stabilească dacă ea conţine, în ansamblul de susţineri, anumite concepte care pot fi cercetate în profunzime, adică, să rezulte şi efecte ce sugerează o serie de mijloace şi metode de analiză utilizate în această direcţie. În felul acesta, se constată că testarea ipotezei poate să fie realizată prin deducerea efectelor scontate, a implicaţiilor posibile, ţinându-se cont de faptul că trebuie deduse şi consecinţele cele mai relevante, precum în cazul diagnosticării depopulării dramatice a unor zone sărace din mediul rural, când sociologul, pentru a reuşi testarea ipotezei, deduce drept consecinţe chiar analizele pe care ajung în cele din urmă să le accepte ca fiind reuşite, diferiţi factori de decizie, în speţă, administraţia publică locală dintr-un sat sau dintr-o anumită comună. În ultimă instanţă, o confirmare a efectelor ipotezei cu baza informaţională curentă, structurată pe date observaţionale exprimate sub formă de tabele periodice sau pe aprecieri însoţite de note ştiinţifice, poate fi corelată cu baza informaţională prealabilă, cu ceea ce înseamnă cunoaşterea de fond, stocată în tratate de specialitate, manuale didactice sau monografii ale comunelor, studii ale unor intelectuali ai satelor, articole şi documentaţii confruntate mereu cu o bază informaţională care mereu se completează pe parcursul unei evoluţii în timp a fiecărei localităţi rurale. (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here