Medicul Cornel Munteanu, un epigramist de certă valoare

474

Termenul de epigramă provine din latinescul “epigramma” şi din limba greacă “epigramma”, cu sensul “inscripţie”. Cuvântul “epigramă” denumea la vechii greci inscripţiile şi dedicaţiile de pe pietrele funerare, de pe soclurile statuilor şi ale monumentelor de artă. În oarecare măsură, se asemăna cu epitaful (inscripţie funerară). Aceste inscripţii şi chiar dedicaţii, uneori, deveneau satirice, ironizând unele vicii, aşa cum, în zilele noastre, apar epitafurile de la Cimitirul Săpânţa. Întemeiată de Simonides din Keos, va străluci prin Marţial, în literatura latină. Mai târziu termenul de ,,epigramă” va deveni o creaţie poetică concisă, concentrată, cu un conţinut politic şi didactic.
În epoca modernă, cuvântul a căpătat un nou sens, acela de scurtă creaţie poetică, lirică, de regulă, un catren, cu caracter satiric, în care autorul ironizează defectele morale sau fizice ale unei persoane sau ale unei categorii de oameni. Epigrama se termină printr-o poantă, partea cea mai hazlie, de efect. Aparţine liricii cetăţenești, alături de odă, imn, satiră şi pamflet.
Sunt celebre, în literatura universală, epigramele lui Marţial, în literatura latină, Voltaire şi Piron, în literatura franceză, Lessing, în literatura germană, Puşkin, în literatura rusă. Ne revine în memorie celebrul epitaf autoironic şi maliţios al lui Alexis Piron (1689-1773), scriitor francez: “Aici odihneşte Piron, care n-a fost nimic,/ Nici măcar academician!”
În literatura noastră, epigrama, ca specie literară, este relativ tânără, apărută sub influenţa celei franceze (Giuseppe Navarra) pe la începutul secolului al XIX-lea: Iancu Văcărescu, Anton Pann, Constantin Bălăcescu, Grigore Alexandrescu. Alexandru Macedonski este autorul unor epigrame antologice, dar şi al unor nefericite epigrame adresate lui Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu, pentru care va avea mult de suferit, stârnind oprobriul unor intelectuali ai vremii şi chiar al unor prieteni care îl părăsesc. Epigrama este întâlnită chiar şi în creaţia marilor clasici, Mihai Eminescu şi I.L. Caragiale.
Apariţia volumului “Epigrame” de Cincinat Pavelescu, în 1925, unul dintre cei mai de seamă epigramişti, reprezintă un reper în evoluţia epigramei româneşti. În acelaşi an, apar volumele “Epigrame şi epitafuri” de Ion Pavelescu, fratele lui Cincinat, şi “Stihuri şi epigrame” de Geordano. Îi mai amintim pe George Ranetti, Radu Rosetti, Alexandru O. Teodoreanu, ilustrul Păstorel, Tudor Măinescu.
Odată cu intrarea României în ce de-al Doilea Război Mondial, epigrama “intră într-o degringoladă”, revenind ca specie literară dupa 1965. Giuseppe Navarra şi G. Zarafu realizează o antologie cu nume de elită ale literaturii române.
Şi medicul Cornel Munteanu se înscrie în orbita epigramiştilor valoroşi contemporani. Cornel Munteanu, medic primar internist, cu specializarea în cardiologie, pasiunea preponderentă în studenţie, cu un doctorat în această specialitate, s-a identificat cu profesia aleasă, bucurându-se de notorietate printre gorjeni şi nu numai, alături de Ilarie Popescu şi Grigore Lupescu, ultimul fiind cunoscut şi un epigramist de seamă.
Autor mai întâi al unor lucrări ştiinţifice în domeniu, publicate în presa de specialitate, Cornel Munteanu a simţit, de la o vreme, că are chemare şi spre sfera beletristicii: “M-am apucat aşa deodată, împins de dezamăgiri, îndoieli, plăceri, lucruri, parcă toate grăbindu-se spre mine.”
Activitatea sa scriitoricească însumează cinci plachete de epigrame (“Doamna ce-am ales-o aseară…”, “De-ale noastre”, “Printre cactuşi”, “Fel de fel”, “Piruete” şi patru cărţi de proză scurtă, de regulă, nuvele (“Pete pe halatul alb”, “Focuri, fumuri”, “Meandre” şi “Văduva”). O atentă lectură a întregii sale opere impune atenţiei cititorului o caracteristică izbitoare, aceea de unitate a tematicii din scrierile sale epigramatice şi din proză: abateri de la etica conjugală, escapade amoroase, căderea unor oameni în patima alcoolismului, existenţa unor “pete albe pe halatul alb”, vizând neajunsurile din sistemul medical, aspecte cinegetice, vânătoarea fiind o statornică pasiune pe parcursul vieţii, sistemul politic etc.
Criza morală, postdecembristă, fără precedent, îi oferă subiecte epigramistului nostru gorjean. Înţepăturile epigramatice ale lui Cornel Munteanu vizează, în primul rând, tarele omeneşti în contradicţie cu legile scrise şi nescrise, însuşite din generaţie în generaţie, instituţia spitalicească, învăţământul într-o perpetuă degringoladă, sistemul politic cu instituţiile celor trei puteri în stat.
Două din cărţile sale sunt prefaţate de ilustrul scriitor de anvergură naţională, Gheorghe Grigurcu, sosit printr-o împrejurare de pripăşire gorjenească, ,,Pete pe halatul alb” şi placheta de epigrame ,,Doamna ce-am ales-o aseară……..”. Aceasta din urmă beneficiază de o prefaţă epigramatică: ,,Nu ştiu pe care din urări /s-aleg printre atâtea drame:/ s-aveţi mai multe vindecări//ori şi mai multe epigrame?; ,,De v-ar vedea vreodată Esculap ,/ ar da uşor din miticul său cap/ şi-ar exclama de bună seamă:/ cum m-ai trădat pe-o epigramă!”
Gheorghe Grigurcu, vădind talent şi în acest domeniu al literaturii, de data aceasta, vorbeşte şi în numele medicului- epigramist: ,,Îţi examinez, bădie,/ într-o clipă, să ţii seama,/ trupul c-o ecografie,/ caracteru-n epigramă”.
Dacă am întreprinde o statistică a epigramelor sale, referitoare la tematică, vom constata că abaterile de la etica conjugală este o temă predilectă şi preponderentă. Iată câteva epigrame “amoroase”: “Slăbănoagă, os și piele,/ Mâini, picioare par surcele:/ Şi-uite aşa, de vrei să ştii,/ Are trei amanţi pe zi”, (“Rezistenţă”); “Doamna ce-am ales-o aseară/ Raiul mi l-a scos în faţă,/ Ca amantă e-o comoară/ Şi povară de-ar fi soaţă”(,,Ipostaze”); “Argint pe ea, aur gramadă,/Pietre, boabă peste boabă./ Asa putu lumea s-o vadă/ Că şi ea e-o podoabă (,,Bijuteria”); ,,Să se simtă asigurată/ Îşi ia doi amanţi odată:/Unu-n vârstă, pentru avere,/ Şi altul tânăr, în putere” (,,Femeie practică”); “Cum copii cu el nu face, / Găsi altul care-i place./Şi-acuma-i împăcată:/ Are amant şi soţul, tată”(,,Orientare”).
Femei care își înjosesc trupul pentru valută: “Mi-e vecină tinerică/ Şi frumoasă, zău, de pică, / Chestia, însă-i ştiută:/ Pică numai pe valută”(“ Vecină preţioasă”); ,,Secretara drăgăstoasă,/ Se-ntinse alături, uşurel./ El o mângăia pe coapsă,/ Ea-l pipăi de portofel”. (,,Interese”). Unele devin prostituate, alunecând în promiscuitate: ,,Stă femeia-n colţ la pândă/ Aşteptându-i pe clienţi,/ Trupu-ncearcă să şi-l vândă/ La potenţi, la…impotenţi” (,,De vânzare”/; ,,Ziua trudă pe maşină,/ Seara, i se schimbă viaţa:/ Urc-o “bombă” pe maşină/ Şi o coboară dimineaţa”(“Şofer pe basculantă”).
Escapadele amoroase nu sunt lipsite de urmări: “Am o veste bună, doamnă/-Domnisoară , vrei să spui./-Atunci, ….vestea este proastă;/Ţi-a crescut în burtă-un pui/. ,,La ginecolog”. ,,Nouă luni ne-a spus întruna/Că-i cinstită şi cuminte,/Până se ivi, ,,minciuna,”/ Drept cu capul înainte!”(“Minciuna”). Există şi bărbaţi stingheri, amintind de versurile coşbuciene din “Nu te-ai priceput”: “Tu cu pâinea şi cuţitul / Mori flămând, nepriceputul !”
Iată şi epigrama: “Peste câmpuri şi coline/ Şi prin văi adânci o duce;/ Dar lui gândul bun nu-i vine/ Şi pe munte să se urce” (,,Venus, muntele femeii”). Până şi unii preoţi sunt animaţi de dorinţe instinctuale, carnale. Apoi de! Şi ei sunt urmaşi ai lui Adam şi Eva: “- Părinte, hai că moare tata, / Ţipă către popa, fata./ -De când aştept eu clipa asta/ Să-i iau ortul şi nevasta” (“Aşteptare împlinită”).; “Pentru aşa femei şi fete,/ Popa al nost se roagă-ntruna;/ Către Domnul să le ierte-/ El n-o iartă pe niciuna”(“Popa al nost’ ”).
“Întâi, a fost taica părinte/ Şi-a spovedit doar babe chioare;/ Acum, e dascăl de cuvinte/ Şi spovedeşte….profesoare”(“Reciclare”).
Şi profesorii înclinaţi spre plăcerile trupeşti, poftind la trupurile unor adolescente sau studente ce le sunt încredinţate pentru instrucţie şi educaţie, după noi, o “crimă morală”, sunt sancţionaţi prin epigramele lui Cornel Munteanu: “Primind note mici mereu,/ Eleva-ntreabă cu uimire: / – Cum să promovez şi eu?/- Te aştept deseară la mărire”(“Soluţia profului”); “ Îţi cer bani, mai vor şi-un dar,/ Să te treacă, altfel te lasă;/ Cu băieţii merg la bar,/ Cu studentele acasă”(“Unor profesori”); “Cum ai dus-o-n facultate?/ O întreb odat’ pe Carmen/ -Am muncit pe dărâmate/ Şapte nopţi pentr-un examen.”(“Muncă grea”).
Nici vârstnicii nu scapă de ironia epigramatică, pentru care iubirea a devenit amintire, nostalgie şi reverie: “Când n-ai somn la tinereţe,/ Te apuci să procreezi,/ Dacă eşti la bătrâneţe,/ Scoţi stiloul şi creezi”. (“Insomnia vârstei”).
De remarcat autoironia autorului, aflat şi Domnia Sa pe “plaja bătrâneţii”: “ Se-nghesuiau pe lângă mine/ Într-o vreme, de-acum veche, /Femei ca roiul de albine;/ Iar azi fug de parc-au streche”.(“A fost odată……); “Anii vieţii se petrec,/ S-au dus vremile cu dame;/ Nostalgia mi-o petrec/ C-un volum de epigrame”(“Păreri de rău”); “Când umblam după femei/ Nopţile nu-mi păreau grele;/ Azi, să caut, n-am temei,/ Dar mă mai visezi cu ele”(S-a dus vremea”).
Cu toate acestea, autorul acestor plachete de epigrame, în comparaţie cu alţi vârstnici, se bucură de unele privilegii. În primul rând, locul “albinuţelor” de altădată l-au luat muzele, apoi, prin natura profesiei, mai poate admira butonii bustului feminin, drăgănelele, sau poate asculta cu urechea bătăile inimii şi zgomotele plămânilor în vederea stabilirii diagnosticului.
În unele epigrame ”medicale”, autorul face aluzie la precaritatea profesională a unor medici, având în vedere că o greşeală de această natură poate fi fatală: “ Bolnavii trataţi de el/ Mureau unul după altul ;/ L-a luat Domnul că, altfel,/ Termina doctorul satul”(“Noroc cu Domnul”); “Când nu ştie medicină/ Nici chiar cât o asistentă ,/ Numai ea este de vină / Că mi-a devenit “clientă”(“Deluţa în epigramă”); Se uită lung la EKG-eu,/ Nu ştie ce-i, nu cere sfaturi, / Dar cum aşa face mereu, / Rămâne şef doar ……peste paturi” (Lui S.C. şef de secţie ).
“Deşi boala nu i-o ştie,/ Doctorul stă liniştit./ Va afla la autopsie/ Ce şi unde a greşit”(“Doctor calm”).
Abuzul de medicamente prescrise în reţete de către unii medici: “Bolnavul e-ncântat, săracul, /Când ia tratament cu sacul,/ Că el nici habar nu are/ C-asta poate să-l omoare”(“Tratamentele Delei”). “Prescrie dozele enorme,/ Tu îi spui, dar e-n zadar,/ Că sfidează orice norme./ Cred că e……..veterinar”.
Faptul că se practică, uneori, şperţul (şpaga, mita) este persiflat în epigramele:” Când de la bolnavi primesc/ Darurile ce li se aduc,/ Mici atenţii le numesc,/ Fiindcă ei nu iau ciubuc”(“Doctorii nu iau ciubuc”).”Şi-n zile de sărbătoare/ La spital se duc buluc./ De bolnavi e grijă mare?/- Da de unde, de ciubuc.”(“Doctorii….”). “Duium de fete angajate/ de director în spital,/ Nu de carte întrebate,/ Ci de ani şi capital”(“Condiţii”).
În multe epigrame, autorul “îi înţeapă” pe aceia care cad pradă alcoolismului:
“- Eu spun ca să se ştie:/ Mori, dacă mai bei tărie!/ Dar şi el spune pe şleau:/ -Mă curăţ dacă nu beau!”; “Salvarea-aduse –n stare gravă,/ Beată moartă, o bolnavă./ – Eu cred ca asta face fiţă;/ Remarcă doctorul, beat criţă!”(“Cum e turcul şi pistolul”); “Vinu’meu aşa-i de bun!/ Trei pahare dacă bei,/ Trei cărări ţi-apar în drum/ Şi pe ele trei femei (”Vinul meu……”).
“Domnului te rogi, ai spus,/ Pentru cei ce n-au un şfanţ,/ Dar când ştii că El e sus/ Tu de ce-l cauţi prin şanţ?”(“Unui popă băutor”).
Sub influenţa alcoolului, contrar zicalei că ,,Nimeni nu dă cu împrumut calul, puşca şi nevasta”, doi prieteni de pahar se înţeleg asupra unui troc: “Se făcuse foc şi pară,/ Amicu-i luase o mândruţă,/ Apoi dânşii se-mpăcară./ Făcând schimbul pe-o sticluţă!”. (“Troc între prieteni de pahar”).
Vânătoarea este unul din hobby-urile medicului Cornel Munteanu, fapt ce i-a permis să-şi petreacă o mare parte din timp în aer liber: “Merg cu Bonzo la vânat,/ Fazan, iepure, nu sare,/ Câmpu-n lung şi-n lat îl bat;/ Vânez mult aer şi soare “(“La vânătoare”). Un prilej de a-şi petrece timpul liber în natură: “Fie cald, fie răcoare,/ Sunt mereu la vânătoare,/ Nu de urs sau căprior,/ Vânez clipele ce mor”(“Vânatul clipelor”). Pline de haz sunt şi epigramele următoare cu specific cinegetic, dar făcând aluzii la fiinţe umane: “Vânător cu puşca bună,/ Cam miop şi cam timid,/ Îi ieşi în cale o brună / Şi o braconă rapid”. (”Braconier”); “Mai tot timpul la vânat/ Şi uitând de soaţă-n pat,/ Când suia, cobora coasta,/ Altu-i “împuşca” nevasta.” (,,Vânător pasionat”).
Autoironic, Cornel Munteanu, mai puţin tânăr, ne mărturiseşte epigramatic că nu mai are forţa vânătorului de altădată, spre care se-ndreaptă nostalgic: “Ţinteam odată foarte bine,/ Iar de-o vreme, tot mai prost,/ Râd şi vulpile de mine/ Ce-ai ajuns şi cum ai fost!”(“Nostalgie”).
Învăţământul românesc, în cădere continuă, este o sursă de inspiraţie pentru epigramistul Cornel Munteanu: “Dându-mi seama cam ce poate,/ Îl întreb ce şcoală are./ A făcut o facultate,/ Habar n-are acum pe care”(“Memorie scurtă”); “O babă se tot tânguie,/ Ea să-nveţe nu mai poate,/ Azi nici moartea nu te ia,/ Dacă nu ai facultate”(“Necazuri noi”); “În piaţă se vând de toate,/ De ani buni şi doctorate,/ Unde proştii, mai ales,/ Vin şi cumpără mai des.” Prostia, un “Pericol iminent”: “ Nu gripa-i marele pericol/ Ce azi pândeşte România,/ Ci altul greu şi chiar ridicol: / Ne cotropeşte prostia”; “ Cu prostu’ nostru natural,/ Te înţelegi mai greu, normal/ Pe când cu cel înfumurat,/ N-o scoţi la capăt, niciodat’!”; “Prostului ce n-are carte/ Îi zici două, stă deoparte./ Disputa-i însă colosală/ Cu prostul trecut prin şcoală”; ,,Îl cunoşti pe-un şef deştept / După nas; şi-l ţine drept;/ Pe când prostul când e pus/ Şi-l înalţă iute-n sus!”
În condiţiile în care banul are mare putere, prostia se asociază cu necinstea: “Fură, mint şi strâng avere,/ Graşi, urâţi, analfabeţi./ Dar cum banul dă putere/ Se cred proştii şi deştepţi”(“Agramaţi”).
Promovarea nonvalorilor este la ordinea zilei: “Poţi să fii tobă de carte/ Şi să ai un car de minte,/ De nu-i faci şefului parte,/ Ţi-o ia prostul înainte”(“Griji”).
,,Împunsăturile” epigramatice ţintesc mai cu seamă spre sistemul politic postdecembrist, cu racilele sale, ocupând un sector important în cele cinci plachete de epigrame: “Au venit să ceară votul,/ Ne-au promis marea cu sarea,/ Ne-au uitat apoi cu totul…../ Şi-amintesc la următoarea”; “Că-i un tur sau că sunt două,/ Nu ne-aduc vreun bine nouă;/ Candidaţii ne mint toţi,/ Noi – prea fraieri, ei – prea hoţi”; “Şeful ne-a reamintit:/ -Candidatul nu-i valabil/ Dacă este om cinstit; Preferăm puşcăriabil”; „Lăfăiţi în funcţii mari,/ Şmecheri, hoţi şi panglicari,/Prinşi cu furturi şi bănet,/ S’-nchişi baronii-ncet, încet…”; „Până acum, aproape toţi/ Au fost, la alegeri, hoţi;/ Iar pe Dragnea – au căzut sorţii/ Să ducă la vot şi morţii”; „În Băsescu – ntâi a dat, / Mâna dreaptă i-a luat; Şi lui Ponta-i făcu fiţă;/ I-l luă şi lui pe Ghiţă” („Kovesi a săltat-o pe Nuţica”); „Purta rochii elegante,/ Genţi şi bluze fel de fel,/ Şi brăţări cu diamante./ Astăzi, una de oţel”(„Nuţi a dat de belea”); „S-au dus zilele legale/ Şi s-a terminat plimbatul./ De-acum curvele locale/ Nu mai pot să-şi schimbe patul”(„Migraţia primarilor”); „ Unul minte cum respiră,/ Pe-altu’ somnul îl apasă;/ La şefie, când veniră,/ Praf şi pulbere se-aleasă”.
Cornel Munteanu ia în răspăr şi puzderia de epigramişti, scriitori şi brâncuşiologi, mulţi chemaţi, puţini aleşi”: „Puţini odat, nu ca acum,/ Să tot fi fost vreo doi sau trei,/ Pe când azi, de ieşi pe drum,/ Ţi-e frică să nu calci pe ei.”(„Epigramiştii”). ”Din epigrame, cel mai des,/ Două-trei la sută ies;/ Citind cartea, văd că ţie/Dacă-ţi ies două la mie”; („Epigramistului I.C.”). „Un amic asear’mi-a zis:/- „Scriitorii ăştia, oare,/ Debutanţi la închisoare,/ Or fi şi citit ce-au scris?”; „De o vreme, zi de zi,/ Se-nmulţesc poeţii/ Fiindcă, azi, scriu poezii/Chiar şi analfabeţii”: „Scriu băieţii, în prostie,/ Proză, teatru, poezie,/ Cu speranţa s-aibă parte/ Să nu piară după moarte”; „Deştepţi, unii, şcoliţi, culţi,/ Dar şi slabi, destul de mulţi,/ Tinerei sau hodorogi,/ Se cred toţi brâncuşiologi”/ Despre marele Brâncuşi/ Scriu atâţia mititei,/ Doar de-un singur gând conduşi:/Să se audă şi de ei…”.(„Brâncuşi”).
Cornel Munteanu face dovada cunoaşterii profunde a prozodiei, versurile sunt supuse unor reguli riguroase, ritmice, metrice şi muzicale. În cele mai frecvente cazuri, autorul foloseşte enjambementul(ingambamentul), procedeu de versificaţie prin care ideea dintr-un vers se continuă în versul următor, fără a marca aceasta prin vreo pauză. De asemenea, stăpâneşte în profunzime normele limbii; pentru realizarea măsurii, recurge la pronunţarea în tempo rapid, folosind cratima. Principala trăsătură a limbii este oralitatea, autorul, în frecvente cazuri, întrebuinţează cuvinte neaoşe, din limbajul autentic, graiul popular.
Dă dovadă de ingeniozitate în formularea titlurilor acestor epigrame, în cele mai dese cazuri, metaforice, deosebit de sugestive, în acelaşi timp, în realizarea poantei, de mare efect. De asemenea, compune cu lejeritate, dovedind spontaneitate în creaţie, multe din epigrame rămân întipărite în memorie. Epigramele din cele cinci plachete sunt însoţite de ilustraţii realizate de Alina Stoica, cadru universitar, specialist în domeniu. Aceste desene îl ajută pe cititor în perceperea mesajului, epigramele capătă viaţă, devin „vii”.
Deşi a participat la diverse competiţii, obţinând premii, scriitorul Cornel Munteanu nu este dornic de afirmare în mediile literare, nu a scris din anumite vanităţi trecătoare, nici pentru glorie, simplitatea, modestia, demnitatea, toate unite cu talentul, îl onorează şi îi aureolează caracterul, semn al oamenilor de preţ. Majoritatea epigramelor lui Cornel Munteanu au caracter antologic, prin urmare, oricând ar putea pătrunde în componenţa unui florilegiu. Cu certitudine că epigramistul Cornel Munteanu face parte din acei „puţini aleşi”(„mulţi chemaţi, puţini aleşi”) contemporani, care contribuie la înflorirea acestei specii literare.
Fie ca muzele să-i fie mereu aproape, fidele, pentru ca, astfel, condeiul să alunece mult timp, în continuare, pe albul hârtiei. Îi invităm pe cititori să reflecteze şi să se pronunţe.
Constantin E. Ungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here