Medicii veterinari, din nou în alertă de pestă porcină

519

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a elaborat o serie de noi măsuri aplicabile în toate judeţele ţării, inclusiv în Gorj, pentru prevenirea apariţiei pestei porcine africane (PPA) pe teritoriul naţional.

La sfârşitul anului trecut, ANSVSA a solicitat Comisiei Europene o misiune de evaluare a corectitudinii măsurilor întreprinse la finele anului trecut. Concluziile experţilor comunitari semnalează ca puncte slabe ale strategiei neîndeplinirea ţintelor de supraveghere în laborator a bolii şi managementul vânatului şi vânătorilor. Pentru a remedia aceste aspecte, este necesar ca ANSVSA să fie sprijinită şi să conlucreze cu toate instituţiile statului care au responsabilităţi în controlul bolilor.
Concluziile misiunii experţilor Comisiei Europene au fost transmise şi către Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj printr-o notă de serviciu, în care au fost indicate măsurile corective şi profilactice, care trebuie implementate la nivel teritorial. Astfel, inspectorii sanitar-veterinari gorjeni atenţionează fermierii, vânătorii şi gestionării fondurilor de vânătoare asupra faptului că pesta porcină africană nu este transmisibilă la om, dar că este foarte importantă prin aceea că majoritatea suinelor domestice şi sălbatice infectate mor în urma contactării virusului. De aceea, moartea sau semne de boală la suinele din exploataţii ca: lipsa poftei de mâncare, febră, învineţirea picioarelor, urechilor, a abdomenului trebuie anunţate imediat medicului veterinar.
În exploataţiile mici, condiţiile care trebuie respectate sunt cele privind evitarea contactului direct sau indirect între animalele potenţial bolnave şi cele sănătoase: nu se va intra în adăposturile porcilor cu încălţămintea sau îmbrăcămintea de stradă, nu se vor da în hrana porcilor resturi alimentare sau lături de la carnea de porc şi nu se va admite venirea în contact cu animale străine (ca în cazul montei), nu se vor introduce animale nou achiziţionate peste animalele deja existente în exploataţie, nu se va da drumul animalelor în liberate, la păscut.
Vânătorii şi responsabilii fondurilor de vânătoare din judeţ trebuie să anunţe DSVSA Gorj despre orice situaţie în care au depistat porci mistreţi morţi, ori cu comportament specific modificat şi să transmită probele pentru diagnosticul de laborator. Pesta Porcină Clasică este o boală virală, extrem de contagioasă, care afectează deopotrivă porcii domestici şi pe cei sălbatici, fiind răspândită la nivel global. Boala nu este transmisibilă la om, dar poate genera pierderi economice de mari proporţii. Virusul poate fi purtat de la porcii bolnavi către cei sănătoşi în cadrul mişcărilor necontrolate sau ilegale ale animalelor (transport, vânzare, târguri) şi de către oameni, păsări, insecte.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here