Medicii specialişti îşi pot ridica certificatele după 8 ianuarie

896

Până la sfârşitul acestei săptămâni, Ministerul Sănătăţii va transmite către direcţiile de sănătate publică certificatele de medic specialist pentru cei aproximativ 3.000 de candidaţi care au susţinut examenul de specialitate în toamna anului trecut, conform Ordonanţei nr. 18/2009. Reprezentanţii DSP Gorj aşteaptă să primească documentele, acestea urmând a fi ridicate de medici.

Conform Ordonanţei nr. 18/2009, eliberarea certificatelor de medic specialist se face numai după încheierea stagiului de pregătire în rezidenţiat, respectiv după data de 31 decembrie  a fiecărui an, pentru seria de medici care au promovat examenul de specialist în sesiunea din luna octombrie. Oficialii MS susţin că s-au respectat prevederile legislative menţionate şi nu există nicio întârziere în eliberarea acestor documente. Certificatele vor ajunge la direcţiile de sănătate publică din teritoriu, până la sfârşitul acestei săptămâni. „Aşteptăm certificatele de la Minister, după care medicii pot să vină la noi să le ridice”, a confirmat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.
Pentru  medicii specialişti care au solicitat eliberarea certificatului de la Ministerul Sănătăţii, procedura va demara cu data de joi, 8 ianuarie 2015. Eliberarea documentelor se va face în zilele de marţi şi joi ale săptămânii, în intervalul orar rezervat programului cu publicul (11.30h-14.00h).
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here