Medicii şi farmaciştii pot obţine titlul de specialist

522

Ministerul Sănătăţii organizează, la data de 16 octombrie 2014, sesiune de examen pentru obţinerea titlului de specialist, cu excepţia specialităţii Anestezie şi terapie intensivă, pentru care examenul se organizează la data de 20 septembrie 2014. Înscrierile se fac la Direcţia de Sănătate Publică, în perioada 1-16 septembrie.

Medicii şi farmaciştii pot obţine titlul de specialist. Ministerul Sănătăţii va organiza pe 16 octombrie examenul pentru obţinerea titlului de specialist, cu excepţia specialităţii anestezie şi terapie intensivă pentru care examenul se organizează la data de 20 septembrie. Cei care doresc să participe la examen se pot înscrie la DSP, până pe data de 16 septembrie.

Cine poate participa la examen?
La acest examen se pot prezenta medicii, medicii dentişti şi farmaciştii rezidenţi, inclusiv cadrele didactice şi de cercetare ştiinţifică medicală, confirmate în rezidenţiat, care la data de 31 decembrie 2014 încheie stagiul de pregătire (inclusiv audierea cursurilor-conferinţă), conform curriculelor aprobate pentru fiecare specialitate, dar şi cei care au încheiat stagiul de pregătire şi nu au susţinut acest examen sau nu l-au promovat în sesiunile anterioare. La acest examen se mai pot prezenta în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 cu modificările şi completările ulterioare, prezentând recomandarea coordonatorului de rezidenţiat, şi rezidenţii/specialiştii aflaţi la pregătire în cea de-a doua specialitate în regim cu taxă, care încheie stagiul de pregătire în perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 2015 şi până la 16 aprilie 2015, inclusiv.

Examinare, în centrele universitare medicale
Examenele se vor desfăşura în centre universitare medicale, cu excepţia specialităţii medicină de urgenţă pentru care examenul se va desfăşura numai în centrele universitare Bucureşti şi Târgu Mureş. Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii rezidenţi din reţeaua de asistenţă medicală vor depune dosarele de înscriere la direcţiile de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, respectiv la ministerele cu reţea sanitară proprie, în perioada cuprinsă între 1-16 septembrie 2014, inclusiv.
Taxa de participare este de 300 lei.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here