Medicii din ramurile chirurgicale ale SJU, în instanţă

496

Mai mulţi medici ortopezi şi urologi au acţionat în instanţă Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu pentru a obţine sporul pentru timpul petrecut în sala de operaţie. Acţiunea acestora vine după ce colegii lor chirurgi au făcut aceleaşi demersuri şi au obţinut câştig de cauză. Conducerea unităţii se aşteaptă la reacţii similare şi din partea ginecologilor şi a celorlalte cadre medicale din ramurile chirurgicale.

V.Stanculete insSpitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu a fost dat în judecată în anii precedenţi de către medicii chirurgi, care au câştigat în instanţă un spor la salariu între 25 şi 100% pentru timpul petrecut în sala de operaţie. Urmându-le exemplul, celelalte cadre medicale din specialităţile chirurgicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu s-au gândit şi ele că ar putea să beneficieze de asemenea hotărâri judecătoreşti. Aşa se face că medicii de la secţiile Ortopedie şi Urologie au dat în judecată unitatea. „Patru sau cinci ortopezi  şi trei urologi au dat în judecată spitalul pentru obţinerea sporului de sală. Este legiferată acordarea unui spor cadrelor din ramurile chirurgicale, spor ce se încadrează între 25 şi 75%. Tocmai din acest motiv, ne aşteptăm ca şi ceilalţi medici din ramurile chirurgicale să le urmeze exemplul şi aici mă refer la ginecologi, oftalmologi, toţi cei care operează”, a declarat Vasile Stănculete, director medical al SJU Târgu-Jiu.

Stănculete: „Hotărârile judecătoreşti nu se discută!”
Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a precizat că dacă medicii vor câştiga în instanţă sporurile solicitate, vor trebui găsite soluţii pentru acordarea acestor drepturi. „Hotărârile judecătoreşti nu se discută, ele trebuie puse în aplicare. Dacă medicii vor câştiga procesele vom găsi soluţii pentru acordarea sporurilor respective”, confirmă Stănculete.
Directorul medical al SJU Târgu-Jiu a mai declarat că se ia în calcul monitorizarea timpului petrecut de cadrele medicale în sala de operaţie, în vederea calculării sporului solicitat de acestea.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here