Medicii de la Cărbunești trag de timp în dosarul șpăgii

412

Cei trei medici trimiși în judecată de procurorii Curții de Apel Craiova pentru că au cerut bani de la pacientele pe care le aveau la Spitalul de Urgență din Târgu Cărbunești pentru a le opera de cezariană au apărut ieri în fața judecătorului de caz, însă dosarul a fost din nou amânat. Avocata unuia dintre ei a solicitat răgaz pentru a pregăti apărarea clientului său, aceasta formulând și o cerere prin care solicita lămuriri cu privire la faptul că procurorii i-au trimis în judecată pe cei trei medici considerându-i funcționari publici. Avocata în cauză a spus că așteaptă răspunsuri oficiale în acest sens, dar cererea sa nu a fost aprobată, nici reprezentantul Parchetului la proces nefiind de acord cu o astfel de solicitare, procurorul de caz menționând că încadrarea juridică a faptelor a fost realizată foarte bine de colegii săi care au efectuat ancheta.
Medicii ginecologi Dana Uțupanu și Aurelian Dobran, precum și anestezistul Grigore Dinu, au fost trimiși în judecată după ce procurorii i-au prins în flagrant, la începutul anului, luând bani de la o pacientă cu care Uțupanu „negociase” anterior tariful de 1900 de lei pentru o operație de cezariană. Toți trei au fost ridicați de procurori după efectuarea operației, pe parcursul anchetei și alte paciente plângându-se de faptul că au fost nevoite să dea bani pentru a beneficia de îngrijire medicală, pentru cele mai multe dintre declarațiile respective neexistând însă și probe care să ducă, eventual, la incriminarea medicilor. Cei trei au fost arestați preventiv pentru câteva săptămâni, iar de la mijlocul lunii trecute sunt în arest la domiciliu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here