Medicii de familie vor fi folosiţi la anchetele epidemiologice

1495

Medicii de familie care monitorizează persoanele aflate în izolare la domiciliu vor fi cooptaţi şi în anchetele epidemiologice care vor fi desfăşurate. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
„Medicii de familie pot fi implicaţi, în acest moment, pentru cei care sunt în izolare la domiciliu, fiind cei care urmăresc acest pacient şi având legătura permanentă cu acest pacient. Toţi aceşti medici de familie vor fi cooptaţi în perioada următoare şi în cadrul unor anchete epidemiologice pe care le desfăşurăm, având în vedere că avem şi un număr mare de cazuri”, a afirmat Nelu Tătaru marţi, la finalul videconferinţei cu reprezentanţii DSP. În cazul în care persoana este asimptomatică, medicul propune direcţiei de sănătate publică externarea cu măsura izolării la domiciliu. În situaţia în care pacientul refuză, atunci medicul curant solicită direcţiei de sănătate publică un aviz, care va fi emis în două ore, prin care este prevăzută măsura internării până la vindecare.
„Medicul face acea evaluare clinică, biologică şi paraclinică, paraclinică însemnând şi radiologic, îşi face o evaluare a cazului. Dacă este asimptomatic propune DSP-ului şi pacientului externarea cu izolarea la domiciliu. În condiţiile în care pacientul vrea sau solicită, pentru a-şi urmări în continuare evoluţia, poate rămâne internat în spital. Dacă refuză, atunci prin act administrativ, dacă medicul curant indică acea internare, pentru că pacientul reprezintă un pericol de transmitere, atunci se solicită DSP-ului care trebuie să vină în două ore să dea acel aviz, acel act administrativ pentru internarea în continuare până la vindecare”, a explicat Tătaru.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.