Medicii de familie gorjeni, interesaţi de “Instruire şi prevenţie pentru o viaţă sănătoasă”

151

Medici de familieMedicii gorjeni se declară interesaţi de proiectul anunţat de Ministerul Sănătăţii, “Instruire şi prevenţie pentru o viaţă sănătoasă”. Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) Gorj spune că şi cadrele medicale din judeţul nostru vor face demersuri pentru a se înscrie în proiect.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au postat un anunţ în vederea recrutării de medici ce urmează a fi instruiţi pentru implementarea programelor de screening eficient pentru cancerul de col uterin, colon şi sân. Instruirea se va face în cadrul Proiectului POSDRU/63/3.2/S/20596 „Instruire şi prevenţie pentru o viaţă sănătoasă”, finanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 3 „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi întreprinderilor”, Domeniul major de intervenţie 3.2 “Formare şi sprijin pentru întreprinderi şi angajaţi pentru promovarea adaptabilităţii”. În cadrul acestui proiect se caută 7.200 de medici specialişti participanţi în calitate de cursanţi, dintre care 6.000 să fie medici de familie. De asemenea, se vor recruta şi 84 de medici specialişti Medicină de Familie pentru a deveni instructori pentru cei 7.200 de cursanţi. Medicii de familie gorjeni sunt interesaţi de proiect. “Medicii de familie gorjeni sunt interesaţi să participe la proiect şi se vor face demersurile necesare pentru a se înscrie”, a precizat Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) Gorj. Pe pagina de internet a Ministerului Sănătăţii sunt publicate date suplimentare, astfel încât cei interesaţi de proiect se pot informa.

M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here