Medicii de familie care nu au contract cu CJAS, lăsaţi fără vaccinuri

398

IMG_2954Problemele create de refuzul medicilor de familie de a seman noul contract-cadru continuă. Chiar ieri o parte dintre aceste cadre medicale nu şi-au putut lua dozele de vaccin de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj, deoarece nu erau în relaţie contractuală cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS).

Reprezentanţii DSP Gorj susţin că nu au cum să-i ajute pe medicii de familie şi că trebuie să aibă semnat contractul-cadru cu CJAS pentru a-şi primi dozele de vaccin cu care să-i imunizeze pe micuţii pacienţi. „Medicii sunt revoltaţi pentru că nu şi-au primit vaccinurile. Atât timp cât ei nu se află în relaţie contractuală cu CJAS nu le putem da dozele de vaccin, pentru că acestea sunt prevederile legale. Este vorba despre un produs cu regim special, pe care noi îl primim de la Ministerul Sănătăţii, prin Programul Naţional de Imunizare. Aşadar, medicii de familie trebuie să încheie contract cu CJAS. Şi cu noi trebuie să aibă un contract prin care DSP le predă vaccinurile”, a precizat Elena Piţian, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj.

Medicii de familie determinaţi să semneze actele adiţionale

Forţaţi de împrejurări, pentru că numai medicii care se aflau în relaţie contractuală cu CJAS Gorj au putut primi dozele de vaccin de la DSP, o bună parte dintre ceilalţi au pornit spre Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate în vederea semnării actelor adiţionale. Aşa se face că, ieri după-amiază, Gorjul se număra printre judeţele fruntaşe în privinţa numărului de acte adiţionale, după cum susţinea Mihai Moisescu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Gorj. Astfel, până marţi, la ora închiderii programului CJAS, 146 de medici de familie gorjeni semnaseră acte adiţionale; acets număr este foarte mare raportat la cele 198 de contracte-cadru semnate existente în decembrie 2010. În această situaţie, medicul Mihai Moisescu spune că s-au făcut presiuni asupra medicilor de familie să semneze aceste acte adiţionale, motiv pentru care el condamnă sistemul, dar şi practicile celor de la CJAS. Moisescu mai susţine şi că aceste vaccinurisunt distribuite prin Programul Naţional de Vaccinare şi că micuţii trebuie să beneficieze de el în mod gratuit, vaccinurile fiind plătite de administraţiile locale. Prin urmare nu ar trebui îngrădit accesul la aceste doze.

Pacienţii sunt cei mai afectaţi…

Între timp, până la soluţionarea divergenţelor dintre medici şi CJAS, legate de noul contract-cadru, cei mai afectaţi sunt pacienţii. De departe, în această situaţie, cea mai delicată problemă este a micuţilor care nu pot fi imunizaţi, deşi acest drept le este garantat prin lege. Şi, culmea, tot o lege nu le permite medicilor de familie să intre în posesia dozelor de vaccin până nu intră în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate. Între toate aceste enigme determinate de „reforma” guvernamentală în Sănătate, tot mai mulţi gorjeni îşi pierd, la propriu, sănătatea, fiind pasaţi dintr-o parte într-alta, de la medic la CJAS, cheltuind bani şi pierzând timp, deşi sunt asiguraţi şi totul ar trebui să fie foarte simplu.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here