Medici noi la Spitalul Orăşenesc Novaci

622

Conducerea Spitalului Orăşenesc Novaci a scos la concurs două posturi de medic neurolog, ambele fiind ocupate. Cele două candidate au obţinut note bune, iar din luna martie îşi vor începe activitatea.

Pentru a le putea oferi pacienților servicii medicale cât mai bune, conducerea Spitalului Orășenesc Novaci a luat hotărârea de a scoate la concurs noi posturi vacante. Între acestea au fost şi două posturi de medic neurolog, cele două candidate înscrise reuşind să promoveze concursul. În luna martie acestea vor începe activitatea în cadrul spitalului.
Spitalul Orășenesc Novaci este spital general, care asigură asistenţă medicală unui număr de aproximativ 63.000 locuitori din oraşul Novaci şi șapte comune arondate: Alimpeşti, Baia de Fier, Bengeşti Ciocadia, Bumbeşti Piţic, Crasna, Polovragi, Roşia de Amaradia. Luând în considerare dezvoltarea şi extinderea staţiunii Rânca, circulaţia intensă a turiştilor pe DN 67C – Transalpina, şosea care face legătura Olteniei cu Ardealul, Spitalul Orăşenesc Novaci este pregătit să facă faţă noilor provocări generate de eventualele situaţii de urgenţă.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here