Medici gorjeni, printre arestaţii care au ţepuit peste 1000 de americani

251

11Magistraţii Tribunalului Gorj au emis mandate de arestare preventivă pe numele celor 13 suspecţi ale căror locuinţe au fost percheziţionate zilele trecute în cadrul unei anchete de proporţii, victimele acestora fiind sute de cetăţeni americani.

Pentru fiecare în parte a fost emis mandat pentru 29 de zile, printre cei care au intrat la beci fiind şi un medic stomatolog din Bumbeşti Jiu, dar şi tatăl acestuia. Horaţiu Bălănescu este o persoană respectabilă în oraşul său, la fel ca şi tatăl său, Ioan Dragoş Bălănescu, tehnician dentar, pacienţii din Bumbeşti Jiu ai celor doi fiind uimiţi să afle că aceştia erau implicaţi într-o reţea cu vaste ramificaţii în America. Casa în care stau cei din familia Bălănescu a fost recent modernizată, se află la marginea oraşului, iar joia trecută mascaţii au stat aici ore în şir. Cei din familie spuneau atunci că poliţiştii şi jandarmii pot să vină cât de mulţi pentru că nimeni nu a furat nimic, iar percheziţiile ar fi pierdere de vreme. Lucrurile s-au dovedit însă în cele din urmă că nu ar fi stat chiar aşa. În arestul IPJ Gorj a ajuns acum şi un alt coleg de breaslă de-al lui Horaţiu Bălănescu, Laurenţiu Adam, care este şi el medic stomatolog la Reşiţa. Cei doi sunt prieteni pe Facebook, dar şi în viaţa de zi cu zi, la instanţă fiind prezentaţi alături de tot lotul pentru care magistraţii au decis acum arestarea preventivă. „Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Bălănescu Dragoş-Ioan, Bălănescu Horaţiu-Daniel, Adam Laurenţiu Iovan Mic Constantin-Romeo, Crangă Florian-Ciprian, Bărbulescu Ilie, Medeleanu Ioan-Remus, Spătariu Octavian-Petru, Grigorescu Damian-Dumitru-Constantin, Papavă Dorian-Sebastian, Stan Liviu, Ţărăngoiu Marius şi Carcalicea Florin-Daniel”, se arată în decizia luată la Tribunalul Gorj şi care nu este definitivă, suspecţii cerând acum Curţii de Apel Craiova să-i lase în libertate. O singură persoană a fost „iertată” şi lăsată liberă, respectiv Mihai Alin Mentea, aceasta fiind partea de anchetă instrumentată de DIICOT Gorj. Ancheta în sine este coordonată de la nivel central, zeci de români fiind parte a reţelei respective, reţea care a fost demascată de FBI şi Secret Service US încă de acum doi ani, când o parte din membrii grupării au fost arestaţi chiar în America. În România americanii au trimis şapte nume importante pe care anchetatorii să le aibă în vedere, printre acestea figurând şi cele ale lui Bălănescu tatăl şi fiul, din Bumbeşti Jiu. Implicare FBI a fost necesară întrucât peste 1000 de cetăţeni americani s-au plâns de faptul că au fost înşelaţi atunci când au făcut cumpărături prin internet. Aceştia vroiau să cumpere de la yahturi şi şalupe, la maşini sau televizoare ori ale obiecte de valoare, oferite pe internet la preţuri mai mici. Vânzătorii erau români, reţeaua în care erau membrii şi doctorii stomatologi având români stabiliţi în America. Aceştia îşi foloseau identităţi false, luau banii pentru obiectele scoase la vânzare, iar cumpărătorul se alegea cu o mare ţeapă. Banii ajungeau în ţară şi erau transformaţi în vile, maşini de lux şi alte lucruri pe care românul de rând nu şi le va permite prea curând. La descinderile de joia trecută poliţiştii şi jandarmii au descoperit grămezi întregi de bani, atât euro cât şi dolari şi lei, dar şi laptopuri, unele ascunse pe balcon, peste aparatele de aer condiţionat, inclusiv prin găinaţul porumbeilor.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here