Medici din Secția ORL a SJU Târgu-Jiu, acuzați de culpă medicală și malpraxis: O pacientă de 46 de ani a decedat după o banală amigdalită

2467

Fiul Mioarei Dobromir, fostă pacientă a Secției ORL din cadrul Spitalului Județean de Urgență(SJU) Târgu-Jiu, acuză acum, medici din cadrul acestei secții, dar chiar și superiorii unității, de culpă medicală și malpraxis, în urma decesului mamei sale. Constantin Dobromir, care numai ce și-a îngropat mama în cimitirul din Vladimir, susține că pacienta a decedat urmare a tratamentelor neadecvate din secția respectivă și a contaminării cu o bacterie intraspitalicească. Acesta intenționează să solicite instanței tragerea la răspundere penală a celor vinovați. Reprezentanții spitalului din Târgu-Jiu susțin însă că nu se fac ei vinovați de decesul pacientei, deoarece aceasta ar fi ajuns în fața medicilor deja contaminată cu bacteria respectivă.

•Fiul face plângere la Colegiul Medicilor Gorj!
•Incizii peste incizii și refuz de RMN
•Plină de puroi
•A murit acasă după ce a făcut de trei ori stop-cardiac

Constantin Dobromir povestește acum, după ce și-a îngropat cu durere mama, că cea care i-a dat viață s-ar fi prezentat cam cu o lună în urmă la Urgențe la spitalul din Târgu-Jiu, spunând că are dureri de gât. Medicii ar fi diagnosticat-o, anunțând-o că suferă de amigdalită acută. Femeia a fost internată apoi în Secția ORL a SJU Târgu-Jiu, unde i s-ar fi făcut o primă incizie, fără analize prealabile, susține fiul. “Mama mea a solicitat să i se facă un RMN, dar medicii ORL i-au spus că actualul nu funcționează, băgând-o în salon. În următoarea zi s-a schimbat medicul de gardă, i s-a făcut o a doua incizie, iar eu, ajungând la spital, am aflat că nivelul de leucocite îi ajunsese la 30.000. I-am rugat pe medici să-i facă noi analize mamei mele și un RMN. Mi s-a spus și mie că RMN-ul nu funcționeză și i-au schimbat tratamentul, fără analize. A treia zi, mama simțindu-se rău, neputând să doarmă noaptea de dureri, i s-a făcut a treia incizie și i s-a schimbat iar tratamentul. Ea acuza dureri mari de spate, motiv pentru care medicii au decis să-i facă incizie, iar între timp venind și rezultatul de la proba luată din gât. Proba luată indica faptul că mama mea avea un microb intraspitalicesc, mai exact klebsiella, motiv pentru care i-am rugat să îi facă trimitere la un spital din București, adică la Institutul Clinic de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”. Mi-au spus că pacienta nu va rezista până la București și că o trimit de urgență la Craiova. Mi-au spus că dacă vreau să o duc la București o fac pe propria mea răspundere, asta dacă o duc cu mașina personală. Mi s-a mai spus, de către doctorul Davidescu, cea care a și incizat-o, că de bacteria respectivă a citit doar în cărți și că trebuie să ajungă de urgență la Craiova. Mi s-a mai spus, între timp făcându-i-se mamei un RMN, că are puțină apă și aer în mediastin, și este suspectă de mediastinită’’, susține aparținătorul pacientei.

Nepăsare la Craiova!?
În a cincea zi de internare, pacienta din Târgu-Jiu este dusă de urgență cu o ambulanță la spitalul din Craiova, unde ar fi ajuns la ora 17.30, fiind internată la Secția de Chirurgie Toracică. Fiul ajunge și el după o oră la spital, iar pacienta fusese primită la unitatea respectivă doar de o asistentă, mai spune acesta. “M-am agitat în momentul în care am văzut că mamei nu i se acorda atenția cuvenită, știind că este un caz grav, și am început să sun eu după doctori. Într-un final, la miezul nopții, apare și un medic la chirurgie, care s-ar fi uitat peste RMN și a băgat pacienta, de urgență, într-o sală de microchirurgie. Acolo i-a băgat mamei un tub de drenă la plămâni, iar într-un interval de 20 de minute într-o pungă s-au scurs aproximativ un litru de puroi. Dimineața, la ora 8.00, mama a fost supusă unei intervenții chirurgicale de mediastin, deși doctorii i-au dat șanse mici de supraviețuire. A fost operată, iar după trei zile de terapie intensivă au pus-o pe salon, crescându-i șansele”, mai povestește fiul.

Luată acasă ca să moară liniștită!
După alte cinci zile de salon în care pacienta din municipiu era supusă mai multor tratamente și tuburi de drenă, aceasta a făcut primul stop-cardiac. A fost dusă inconștientă la terapie intensivă, iar dimineața a făcut al doilea stop-cardiac. “În următoarea noapte, fiind în comă la terapie intensivă, mama a făcut al treilea stop-cardiac și apoi ne-au dat-o acasă, la solicitarea familiei, nemaidându-i-se șanse. A ajuns în curte cu salvarea privată, unde a grijit-o un preot, iar apoi a decedat, curgându-i puroi de pe nas, gură, urechi. Decesul s-a înregistrat marți, pe 13 martie, ea fiind înmormântată joi, în cimitirul din comuna Vladimir”, spune, îndurerat, Constantin Dobromir.

Plângeri după lacrimi
“Luni, o să facem plângere la Colegiul Medicilor Gorj și o să facem și o plângere penală. Mă voi îndrepta împotriva domnișoarei doctor Davidescu și împotriva SJU Târgu-Jiu. Ulterior, am discutat cu 20 de medici de la mai multe spitale din țară apoi care mi-au spus că acea bacterie este luată din spital, deși medicii spun că mama a venit la internare cu bacteria. Tot ei ne-au spus că și dacă a venit cu bacteria, deși este imposibil, trebuiau să-i facă investigații medicale care ar fi depistat la timp bacteria. Nu trebuiau să facă incizii, ci trebuia trimisă la un spital de specialitate din prima zi, mai ales că ea venise la urgență la ora 8.30 dimineața”, a declarat fiul. “Am întrebat dacă i s-au făcut perfuzii, în perioada în care a stat în spital, mi s-a spus că nu, nu i s-au făcut perfuzii cu glucoză, deoarece avea glicemia mare, și este suspectă de diabet. Eu, ulterior m-am interesat, și medicii erau obligați să-i facă astfel de perfuzii, chiar dacă avea glicemia mare, deoarece trebuiau să folosească glucoză tamponată cu insulină, conform procedurii medicale, mai ales că ea avea nevoie de un organism puternic pentru a lupta cu bacteria’’, a conchis acesta sigur că i se va face dreptate. Ramona Oprea, medic la UPU Târgu-Jiu, a declarat că pacienta ar fi venit la urgențe având în gât bacteria klebsiella, acuzele familiei decedatei nefiind fondate. Fiul pacientei decedate, marți, susține însă că va face, într-un final, lumină în acest caz, considerând că mama sa a murit urmare a tratamentului neadecvat și a ignoranței medicilor.
ANAMARIA STOICA

3 COMENTARII

  1. daa,presupunem ca a venit cu bakteria de acasa,dar,la orice internare,interventie,dr. este obligat sa cunoasca f bine cu cine are de aface,ce boli,alergi,tratamente are pacientul!! Are voie sa intervina ,cu ce si cind ,poate apela la cunostiintele celor ce cunosc fisa bolnavului,deci,VINOVAT ! un sofer care se urca la volan si nu stapineste volanul provoaca accidente si i raspunzator,nu semnele de circulatie,nu starea drumului,nu..etc ! Si de ce ,ptr ca nu pun sare n mincare daca nu o gust!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here