În timp ce medici ai Spitalului de la Târgu-Cărbunești, transformat în spital suport pentru tratarea pacienților cu coronavirus, și ai Spitalului Județean de Urgență au dezertat în fața bătăliei cu COVID-19, transferându-se, solicitându-și pensionarea ori demisionând din funcții, la Spitalul Orășenesc Rovinari lucrurile stau invers. Aici a rămas pe poziții tot personalul, dar, mai ales doctorii seniori, care lucrează cot la cot cu medicii tineri, mai ales în compartimentele strategice ATI și Chirurgie. Un exemplu în acest sens îl dă dr. Petre Ciuvăț, medic cu specializare în ATI, care lucrează de doi ani în această unitate medicală, după ce a prestat o viață la un spital din București. Dr. Ciuvăț dă asigurări că Spitalul Rovinari poate face față oricărei crize, inclusiv celei create de noul coronavirus, unitatea medicală fiind dotată frecvent cu aparatură de ultimă generație, dar și cu materiale sanitare și de protecție pentru personal.
La Compartimentul ATI al Spitalului Rovinari lucrează, de doi ani de zile, dr.Petre Ciuvăț, medic primar ce va împlini, luna viitoare, 80 de ani, peste cinci decenii de viață, doctorul dedicându-i profesiei și respectării cu strictețe a jurământului lui Hippocrate.,,E nevoie de noi’’, asta explică, simplu, medicul senior de la Compartimentul ATI al Spitalului Rovinari, spunând că face echipă cu tineri profesioniști dedicați profesiei. De altfel, în această structură lucrează și tânăra doctoriță Maria Coană, venită din Finlanda și angajată aici la începutul acestui an și alți cinci asistenți medicali.
,,Nu m-am gândit, deloc, să plec din spital!”
Medicul susține că nu s-a gândit niciun moment să plece acasă, spunând că nu se teme de coronavirus, deși virusul atacă mortal persoanele în vârstă și cu probleme de sănătate, lucru motivat de mai mulți doctori, acum, pentru a se pensiona.
,,Chiar nu îmi explic de ce se teme lumea atât de mult de coronavirus. Avem metode de combatere și îi vom ține în viață pe cei afectați. Singura criză similară prin care am mai trecut a fost la cutremurul din 1977, de atunci nu am mai simțit o astfel de frică în rândul populației. Spitalul Rovinari este pregătit de orice este mai rău, avem aparatură nouă și materiale de protecție”, a declarat, pentru Gorjeanul, dr.Ciuvăț.Acesta spune că îi face plăcere să lucreze în colectivul de la Spitalul Rovinari și menționează, modest, că el și colegii săi doar își fac datoria.
Chirurg de 70 de ani, la datorie!
De altfel, în unitatea medicală de la Rovinari lucrează un alt senior, dr.Sandu Emil, fostul șef al Secției Chirurgie din Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu.Și acest doctor chirurg a preferat să rămână în linia întâi, deși este considerat, urmare a vârstei de 70 de ani, în categoria de risc privind coronavirusul. Medicul Sandu este angajat al spitalului din Rovinari din luna august a anului trecut.
Dotări pentru Spitalul Rovinari
De la finalul săptămânii trecute, Spitalul Rovinari deține un aparat RMN și un computer tomograf. ,,În acest moment se lucrează la partea de amenajări interioare astfel că, în curând, în cadrul spitalului nostru se vor putea efectua examinări RMN şi Computer Tomograf. Echipamentele au fost achiziţionate cu sprijinul Primăriei Oraşului Rovinari, cărora le mulţumim pe această cale pentru toată munca depusă, atât pentru cetăţeni, cât şi pentru pacienţii noştri”, a anunțat conducerea unității medicale.
Spitalul Rovinari a fost la un pas să fie nominalizat pentru tratarea pacienților cu coronavirus, dar, Spitalul din Târgu-Cărbunești a fost stabilit, în final, ca urmare a numărului mai mare de personal și a liniilor de gardă.
ANAMARIA STOICA