,,Pentru a fi în adevăr om, trebuie să te gândești la două lucruri: că atâția oameni au fost ca să fii tu și că tu însuți ești ca să fie după tine atâția oameni.”
,,Profesorul ? Cel ce se învață necontenit pe dânsul și învață necontenit și pe alții.” – Nicolae Iorga
,,Nimic nu e mai frumos, mai nobil decât meseria de profesor sau de învățător, de grădinar de suflete umane, de călăuză a celor mai curate, mai pline de energie și de căldură suflete umane.” – Victor Hugo
Domnul Profesor Petru Rădulea a pătruns în sfera noastră de admirație de cum l-am cunoscut, odată cu ,,descălecarea” Domniei Sale pe meleagurile care l-au produs, cu dorința de a fi mai aproape de părinții săi ajunși pe plaja bătrâneții și având nevoie de sprijin. Un profesor de excepție, un dascăl autentic și un mare caracter. Dar pentru că viața este o perpetuă călătorie, dorim să mergem pe firul ei de la începuturi. Un curriculum vitae bogat în fapte exemplare. S-a ivit în viață într-o zi de august a anului 1931, în comuna Crasna, satul Aninișul din Deal, o așezare submontană pitorească, din părinții Aurel și Lucreția, oameni modești, harnici și buni gospodari, truditori ai pământului subcarpatic, care au adus pe lume opt copii. Cu excepția unui fiu care s-a prăpădit în Munții Tatra, în al Doilea Război Mondial, toți ceilalți au depășit vârsta octogenară. Bucuroasă de noul venit pe lume, mama n-a uitat să-i pună la ursitori, pe lângă altele, un creion și o carte, de care a avut parte pe întregul portativ al vieții. Până la 13 ani, nu s-a despărțit de plaiurile natale, bucurându-se de o copilărie fericită, specifică celor care s-au născut și au crescut la țară. Andrei Pleșu avea dreptate când spunea că o copilărie care nu este petrecută și în mediul rural nu este întreagă. Universul copilăriei reprezintă și prima treaptă a cunoașterii. Înainte de a-și însuși buchile abecedarului, a învățat „să citească” în marea carte a naturii. De mic s-a familiarizat cu foșnetul pădurii din apropiere, cu ciripitul păsărilor, cu cântecul cucului, cu trilurile privighetorii, mergea cu oile la păscut pe plai sau pe luncă, se bucura când într-o undiță rudimentară mai cădea câte un peștișor din apa Aninișului sau când da peste cuiburi de păsări, îi plăcea să culeagă flori din fânețe, atras de bâzâitul albinelor sau de prezența fluturilor multicolori, s-a obișnuit cu zgomotul apelor repezi venite de pe munte, cu ploile torențiale de vară, cu vânturile ce uneori băteau cu putere, se bucura de răsăritul și apusul soarelui, dar și de nămeții pe care îi străbătea, înotând până aproape de brâu, fără pârtie, în mersul său până la Școala Primară din Aninișul din Vale unde a urmat cele șase clase. Din copilărie reține o credință populară care stăruia din vechime în partea locului. Când pe Valea Mare cucii se întreceau la cântat, copiii, dornici de o distracție copilărească, de o joacă infantilă, pe rând se adresau acestei păsări încântătoare cu întrebarea: cucule, câți ani îmi dai? Numărul anilor se măsura în funcție de câte ori cucul își striga numele între pauze. Venind rândul lui Petru, cucul a cântat de 78 de ori, după care s-a oprit. O parte din copilărie și pubertatea au fost umbrite de cel de-al Doilea Război Mondial. Școlarului Petru Rădulea îi plăcea să recite poezii la serbările școlare, iar duminica spunea ,,Crezul” la biserică. De la o vârstă fragedă și-a format deprinderi de muncă. Învățătorul, observând capacitatea elevului, a stăruit pe lângă părinți să-și dea copilul la o școală superioară, să devină Domn. Și cum visul său era să se facă învățător, în acel an încărcat de istorie, 1944, în urma unui examen riguros susținut la Școala Normală de Băieți ,,Spiru Haret” din Târgu-Jiu, se număra printre cei 40 de reușiți din totalul de 90 de candidați. Desigur că parcursul celor opt ani de școală normală n-a fost ușor, având în vedere neajunsurile materiale de după război la care s-a adăugat seceta din 1946. O perioadă, școala normală, fiind ocupată de un spital în care erau tratați ostașii sovietici răniți, cursurile s-au desfășurat în alte localuri, iar elevii au locuit la gazde. Destul de greu a fost pentru fostul copil crescut liber, în pitoreasca natură submontană, să se adapteze cu un program strict impus de școală și mai ales de internat. Nu de puține ori, elevii se amuzeau atribuind școlii supranumele ,,Siberia”, adică frig în internat, sau ,,Bastilia”, după celebra fortăreață din Paris, simbol al tiraniei absolutismului monarhic.
Cu toate acestea, se învăța carte pe vremea aceea, grație unor profesori exigenți, mulți dintre ei absolvenți ai cursurilor universitare cu mențiunea ,,magna cum laude”. Aceștia au reușit să le amplifice universul cunoașterii, să le potolească setea de informații cognitive, să-i învețe cum să învețe și îndeosebi să creeze ,,stări de spirit”. Au acordat o atenție deosebită practicii pedagogice. Așa cum mărturisea domnul profesor Petru Rădulea, acești dascăli au constituit modele pentru conduita sa profesională. După cursul inferior ( I – IV ), se dădea un examen de capacitate, iar cursul superior (V – VIII) se încheia cu un examen de stat, după care, cei reușiți erau declarați învățători. Întrebat la repartiție ce preferință are, tânărul absolvent a răspuns cu promptitudine, spre surprinderea comisiei: ,,Unde țara are nevoie de mine !“.
Repartizat la Școala Roșia de Amaradia, debutul în apostolatul didactic n-a fost de bun augur. Negăsind o gazdă în tot satul, câteva nopți a dormit în cancelaria școlii, până când a găsit în satul vecin, Șitoaia, un gospodar înstărit care să-l găzduiască, în jurul căruia s-a iscat un scandal provocat de niște activiști obtuzi de la raion, motivul fiind că țăranul respectiv era trecut la chiaburi. Veniți la fața locului să se lămurească de adevăr, că nu există o altă posibilitate de cazare, au plecat cu coada între picioare, iar dascălul a rămas la aceeași gazdă.
A urmat stagiul militar de trei ani la Constanța, la o unitate de construcții, deoarece tatăl său fusese condamnat la doi ani de închisoare pentru ,,subminarea economiei naționale” (! ?), în realitate, pentru că a vândut niște porci la Petroșani, hrană pentru mineri. A executat doar șase luni la Poarta Albă, fiind grațiat în urma unui memoriu trimis Consiliului de Stat. De reținut un amănunt demn de luat în seamă: în timpul călătoriei cu trenul spre Constanța, a stat tot timpul cu ochii pe geam să vadă Podul de la Cernavodă, peste Dunăre, o construcție realizată de inginerul român Anghel Saligny, temerară pentru vremea aceea. Observând istețimea, scrisul caligrafic și ortografic al tânărului militar, a fost reținut ca furier la Compania de pază, iar după șase luni a fost transferat la Comandamentul Unității, ca șef al Biroului Foi de Drum, o misiune anevoioasă și de mare răspundere, mai ales că a luat în primire o gestiune cu multe nereguli, unde totul era vraiște. După câteva luni de eforturi susținute, în condiții insalubre, cu un iluminat precar și cu program prelungit, a reușit să pună ordine în gestiune, astfel că, după o verificare la sânge efectuată din partea Controlului Financiar al Marelui Stat Major din Ministerul Forțelor Armate, ofițerii respectivi, împreună cu comandantul unității și cu șeful Serviciului Financiar, mulțumiți de prestația militarului Petru Rădulea, au hotărât să trimită o scrisoare de mulțumire Primăriei din comuna Crasna, spre a fi prezentată într-o adunare comunală și apoi înaintată părinților. În urma efectuării stagiului militar, după o tentativă nereușită de a ocupa un post în Oltenia, împreună cu un coleg de cătănie, tot învățător, ia decizia să plece în Maramureș, raionul Sighet. Ajuns la Secția de Învățământ a raionului Sighet, este repartizat la Școala Călinești, pe o catedră de biologie-geografie, discipline îndrăgite pe timpul școlarității, dorind să se specializeze, urmând facultatea de profil. Bine primit de colegi, într-o lume nouă, necunoscută, o zonă geografică plină de farmec, bogată în istorie, în mituri, în credințe și obiceiuri ce stăruie din străvechime, cu o gastronomie aparte, cu oameni domoli, blajini și reverențioși, Domnul profesor se încadrează cu ușurință în cutumele locului, se deprinde cu dulcele grai maramureșan și cu salutul dintre oameni: ,,Lăudăm pe Isus”, la care se răspunde cu ,,Lăudat să fie-n veci” !
În anul următor, 1957, susține examen de admitere la Facultatea de Științe Naturale – Geografie, cursuri fără frecvență, a Universității Babeș – Bolyai din Cluj – Napoca, fiind clasificat pe primul loc. În cei șase ani de facultate (1957 – 1963) a obținut rezultate bune și foarte bune. Urmează doi ani de directorat la Școala Călinești. Ca profesor de biologie, a realizat un lot școlar cum scrie la carte, apreciat de șefii ierarhici, de oamenii localității și de o delegație sosită din Bulgaria, într-un schimb de experiență. Pe baza rezultatelor obținute, este promovat ca inspector școlar, apoi începând cu anul școlar 1961-1962, este numit șeful Secției Învățământ a raionului Sighet, funcție pe care o îndeplinește cu brio până în septembrie 1965, când, cu mare greutate, primește aprobarea să fie transferat în regiunea Oltenia, cu dorința de a fi mai aproape de părinți și de a pune capăt celibatului. Ministerul Învățământului i-a aprobat numirea ca profesor de biologie la “Liceul Teoretic Peșteana – Jiu”, apoi, în toamna anului 1967 a fost numit șeful Secției de Învățământ a raionului Gilort. În urma noii împărțiri administrative a țării, 1968, fiind desființate raioanele și reînființate județele, domnul profesor Rădulea este numit inspector – șef al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, funcție deținută până în anul 1972, când este numit director al Liceului ,,Tudor Vladimirescu” din Târgu – Jiu. Tot în 1968 se căsătorește cu gorjeanca Elena Bălă, profesoară de matematică, cu studii superioare tot la Cluj- Napoca. După căsătorie, Elena Rădulea vine prin transfer de la Liceul Segarcea, fiind încadrată la Liceul Economic și de Drept Administrativ din Târgu – Jiu de unde iese la pensie în anul 1998. În anul 1974 devine titularul unei catedre de geografie la Liceul Pedagogic, în urma unui concurs, printr-o lucrare scrisă care a fost notată cu media 9,50. Ca urmare a reducerii numărului de elevi la liceele pedagogice, catedra de geografie a intrat în restrângere de activitate. În situația aceasta, a cerut transferul la Liceul ,,Tudor Vladimirescu” începând cu anul școlar 1976 – 1977, unde a funcționat ca profesor și director adjunct până în anul 1990, când, prin concurs, a ocupat un post de inspector școlar teritorial în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj până în 1993, când s-a pensionat. Toate gradele didactice au fost susținute la timp, obținând medii foarte bune.
Educația primită în familie, educația și zestrea intelectuală primite în școală și în facultate, exigența sporită și permanentă față de propria pregătire – acestea au dat strălucire calităților sale de eminent profesor și pedagog. A pornit de la ideea că autodidaxia este cheia de boltă pentru respingerea rutinei și a lenei intelectuale. În tot cursul vieții sale, a considerat că exemplul este cel mai de seamă mijloc educativ în familie, în școală și societate. Permanent a îmbinat predarea la clasă cu cercetarea. Cercetarea a fost efectuată după reguli clasice, constând mai întâi în parcurgerea unei literaturi de specialitate care este consemnată în bibliografiile cărților publicate, apoi, printr-o cercetare nemijlocită, directă pe teren, solicitându-i eforturi susținute, răbdare și probleme de ordin pecuniar. Roadele iscusitului cercetător Petru Rădulea își găsesc ilustrarea în cărțile publicate:
1. Istoria Colegiului Național ,,Spiru Haret”, vol. I (Monografia învățământului pedagogic din județul Gorj) Editura Rhabon, Târgu-Jiu, 2005;
2. ,,Școala gorjeană în contextul dezvoltării învățământului românesc”, vol.I și II, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2007 – Petru Rădulea și colaborare Gheorghe Gămăneci, Vasile Aremia;
3. ,,Geografia Gorjului”, Editura Măiastra, 2005;
4. ,,Monumente istorice și monumente ale naturii în județul Gorj”, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2018;
Ultimele două sunt cărți fundamentale și impunătoare atât prin informația bine structurată, cât și prin prezentarea iconografică realizată cu pricepere. Ultima cuprinde o tratare istorică, geografică, etnografică, botanică și zoologică privind monumentele istorice și ale naturii din județul Gorj. O cercetare făcută cu acribie. Pentru activitatea laborioasă depusă în procesul de instruire și educație, de îndrumare și de control, a fost apreciat și recompensat cu titluri, medalii, ordine, diplome de onoare și de excelență: ,,Profesor fruntaș” printr-un ordin al Ministerului Învățământului, “Medalia Muncii” printr-un decret al Consiliului de Stat, “Ordinul Muncii”, clasa a III-a, prin Decretul Consiliului de Stat.
Profesorul Petru Rădulea este unul din caracterele tari: integru, imperturbabil, circumspect, comprehensiv, charismatic și afabil. Dreptatea, adevărul, onestitatea, bunătatea, modestia, generozitatea, sinceritatea, moderația, perseverența, stăpânirea de sine, curajul de a spune lucrurilor pe nume, corectitudinea și solicitudinea îi aparțin, sunt stăpânele sale. Știind că dreptatea este de partea lui, n-a cedat presiunilor venite din orice parte, chiar și din sfera politicului. În cele din urmă, era acceptat punctul de vedere al profesorului. Până și numele se asociază caracterului. Antroponimul ,,Petru” este de origine greacă, ,,Petros”, latină ,,Petrus” (gr.,,petros” se traduce prin cuvintele ,,piatră” și ,,stâncă”). Patronimul ,,Rădulea” provine de la “Radu”, cu sufixul –ulea, alternanța vocalelor a/ă. Patronimul ,,Radu”, folosit și ca antroponim, este numele purtat de mai mulți domnitori munteni.
Pe întregul carusel al vieții, s-a dăruit cu pasiune meseriei de dascăl, bucurându-se de stima elevilor și a părinților. Slujind catedra cu devoțiune și cu credință aproape un semicentenar, profesorul Petru Rădulea și-a onorat și iubit profesia până la patimă, s-a identificat cu ea. I-am admirat întotdeauna ținuta impecabilă, nelipsita cravată și acum la pensie, mărturisind că o poartă și în casă. Se simțea fericit în fața elevilor. Viața profesorului s-a situat mereu la înălțime, numai pe creste (termen geografic), să fie mai aproape de cer, să-și scalde privirea în zări.
A pătruns în sfera admirației noastre armonia familiei, consimilitudinea cu distinsa doamnă, profesoară de matematică, care i-a dăruit profesorului doi copii care vor fi instruiți și educați după chipul și asemănarea părinților: Mona, medic, absolventă a Facultății de Medicină “Carol Davila” din București și Liviu, care a terminat Facultatea de Matematică a Universității București, așezați la casele lor cu domiciliul în Capitală. Cei trei nepoți, până la vârsta școlară, au locuit în Târgu-Jiu, în grija bunicilor, cărora le-a încetinit ritmul de îmbătrânire. Cel mai mare din nepoți este absolventul unor studii superioare de informatică din Anglia și lucrează la o firmă din Londra. Anul 2018, pentru familia Rădulea, are o dublă semnificație: întâmpinarea Centenarului României întregite, prin dedicarea unei cărți monumentale cu titlul ,,Monumente istorice și monumente ale naturii din județul Gorj” și semicentenarul unei căsnicii fericite. Ne-am permite o recomandare pentru directorii de școli. Când își programează ,,Școala altfel“, care, nu de puține ori, este de niciun fel, să invite cadre didactice din elita profesorală gorjeană, de teapa profesorilor Rădulea sau a mai tinerilor pensionari, Zenovie Cârlugea și Eugen Velican, să le vorbească elevilor din experiența lor de viață petrecută la catedră. Fiți siguri că auditoriul va pleca mai îmbogățit spiritual și etic. Să nu uităm că, mai mult ca oricând, tinerii au nevoie de modele.
Urăm soților Rădulea, dascăli autentici, să prindă și să depășească centenarul, ca vârstă, în deplină sănătate.
Constantin E. Ungureanu
