Medalii pentru elevii români la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori

944

Medalii de aur și argint pentru elevii români la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori. Competiția s-a desfășurat în format online, iar probele au avut loc la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova.

Medalia de aur a fost obținută de Matei Neacșu de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, iar medaliile de argint au fost câștigate de Luca Valentin Mureșan de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare, Andrei Paul Iorgulescu de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” București și Roland Petrean de la Colegiul Național „Silvania” din Zalău.

Echipa a fost coordonată de reprezentanții Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică, cu selecția și pregătirea lotului realizate de profesorul Marius Nicoli de la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova, director general al SEPI, și studentul Liviu Silion de la Universitatea „Babeș Bolyai” Cluj-Napoca, membru al SEPI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here