Meciul handbalistelor se vede la TV

77

Etapa a șaptea a Ligii Florilor aduce încă o deplasarea extrem de dificilă pentru echipa de handbal CSM Târgu Jiu. Înainte de pauza competițională, fetele lui Liviu Andrieș merg la Brăila, pentru duelul cu Dunărea. Din păcate, gorjencele au din nou probleme de efectiv. După Maria Gavrilă, nerecuperată, s-a accidentat și Ira Zinatullina. ,,Ne deplasăm la Brăila, o echipă care și-a propus în ultimii ani obiective îndrăznețe. Pe teren propriu, este o nucă destul de tare, dar ținând cont că în cele șase etape de până acum am avut o evoluție bună, chiar dacă avem o singură victorie, cred că putem face o figură frumoasă. Sper să se materializeze și cu puncte. Din păcate, avem două jucătoare lipsă: Maria Gavrilă și Ira Zinatullina. Sper ca fetele să le suplinească lipsa și să facem un joc care să ne dea speranțe pentru ceea ce urmează. După acest joc este o pauză de două săptămâni, apoi vin trei meciuri foarte importante pentru noi și trebuie să ne pregătim foarte bine pentru a aduce puncte în clasament. Este un campionat foarte echilibrat, foarte disputat și orice punct va conta. Sper să facem un joc bun și să ne ridicăm la nivelul adversarelor”, a declarat antrenorul Liviu Andrieș. Florența Dumbrăvean speră și ea la o replică dârză din partea vizitatoarelor. În ciuda faptului că echipa din Târgu Jiu are un singur succes, extrema gorjencelor crede că în șansa formației sale. ,,Mergem la Brăila să avem un parcurs bun, la fel cum am avut și în aceste etape. Ne dorim să facem un meci cât mai bun și să ne pregătim pentru etapele viitoare care urmează și care sunt foarte importante. Avem fete accidentate, dar ne dorim să practicăm un handbal foarte bun, să închegăm cât mai bine relațiile de joc, să fim o echipă. Brăila vine după un egal la Cisnădie și cred că nici moralul lor nu este unul bun. Chiar dacă joacă acasă, ne gândim să facem o figură cât mai frumoasă și să luăm puncte”, a spus Florența. Partida contează pentru etapa a 7-a din campionat. Se joacă vineri de la ora 17.30 și va fi transmisă, în direct, pe PRO Arena.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here