Meci cu două fețe, echipă cu două fețe

428

Echipa de handbal a Energiei a mai pierdut un meci disputat pe teren propriu. Nimic nou sub soare, echipa gorjeană obișnuindu-și deja fanii, din ce în ce mai puțini prezenți în sală, cu eșecurile.

Într-un meci fără miză cel puțin pentru echipa gorjeană, iar federația ar trebui să ia în calcul acest gen de meciuri atunci când stabiliește un sistem competițional pentru că sunt mult prea multe astfel de partide începând chiar cu primele dispute ale returului sezonului regulat, Energia a avut o prestație oscilantă, cu momente bune în prima repriză, dar și cu unele penibile în cea de-a doua.
După ce oaspeții au condus în debutul partidei, scor 1-3, Energia a revenit și a egalat la 4 pentru ca în minutul 27, cu un gol al lui Tadas Stankevicius, echipa gorjeană să ajungă la un avantaj de trei goluri, 13-10. Jocul gorjenilor părea unul destul de solid, în ciuda absențelor mai vechi, dar și a celei de ultimă oră a lui Dorin Dragnea, care a suferit o entorsă și nu are voie să pună piciorul pe pământ pentru câteva zile. Pauza a găsit echipa gorjeană la timona meciului, asta chiar dacă avantajul său a mai scăzut puțin, la cabine intrându-se cu scorul de 14-12. Și după pauză au fost momente în care Energia a lăsat impresia că se va impune cu o oarecare lejeritate, adversarul arătând la Târgu Jiu destul de multe slăbiciuni. Momentul psihologic al partidei a venit în minutul 38, când Energia avea deja un avantaj de trei goluri, scor 19-16, iar Energia a ratat atât o aruncare de la 7 metri, cât și un contraatac, Stankevicius aflându-se față în față doar cu Erhan, portarul băcăuanilor. În loc de un avantaj de patru goluri, Energia s-a văzut rapid egalată, scor 20-20 în minutul 42 pentru ca oaspeții să ajungă în curând și în postura de a conduce din nou pe tabela de marcaj. Știința Bacău nu s-a lăsat prea mult invitată, a profitat de lipsa de idei și de atitudine a echipei gorjene și avea cu patru minute înainte de final un avantaj de trei goluri, scor 24-27. Energia nu a mai avut putere pentru a întoarce rezultatul, a venit la un singur gol în spatele Bacăului în ultimul minut de joc, dar reușita de final a fost a oaspeților, care au câștigat la Târgu-Jiu cu 26-28.

„Din păcate am pierdut încă un meci pe care trebuia să îl câștigăm. Nu știu dacă poarta a făcut diferența pentru că șuturile pe care le-am avut au fost peste poartă. Ce am dat de pe semicerc. Deși cele două ale lui Tadas (n. red. – Stankevicius), destul de importante… Mai ales prima, când ne puteam duce la patru goluri. Poate alta era desfășurarea partidei. Așa au venit la două și apoi au egalat și au preluat conducerea. Am avut multe ratări din poziții de unu la unu cu portarul, trei aruncări de la 7 metri… Cred că aceasta a fost diferența. Plus că în partea a doua nu am mai reușit să ne apărăm așa cum ne-am apărat în prima repriză. Nu am prea multe răspunsuri, nu pot da explicații. Din păcate, poate a cântărit destul de greu și faptul că nu am câștigat de foarte mult timp și că nu mai reușim să revenim pe final de joc, nu mai suntem lucizi, nu mai avem oamenii care să își asume responsabilitatea în unele momente”, Liviu Andrieș, antrenor Energia Târgu-Jiu.

„Valeriu Erhan a făcut o repriză bună, dar eu sunt mai critic cu portarii. A avut și câteva greșeli, am făcut un studiu video în ultima săptămână și acum a avut o evoluție bună. Eu zic că și atacul nostru din a doua repriză a fost mult mai bun decât cel din prima repriză și cred că aici am câștigat din nou. În apărare am avut multe, foarte multe greșeli față de modul în care ne pregătim și cum vorbim că ar trebui să se apere, au fost multe nesincronizări. Vom vedea pe mai departe cum le vom pune la punct”, Sorin Bârză, antrenor secund Știința Municipal Bacău.

Energia Târgu Jiu – Știința Municipal Bacău 26-28 (14-12)
Sala Sporturilor, Târgu Jiu, spectatori: 300
Energia: Șelaru, Antonaru – B. Mănescu, V. Popescu, Kekezovic (3), Apolzan (5), Stoica (2), Sifre, Ilieș, Becheru, Mota (1), Enache (1), Al. Mănescu, Stankevicius (4), Rodrigues (3), Acatrinei (7). Antrenor: Liviu Andrieș.
Știința: Tamaș, Erhan, Grigoraș – Iancu (1), rotaru, Moisă, Bondar (4), Vârtic (8), Masachs (2), Celestin (4), Pinnonen (4), Păunică (2), Carali, Johannson (1), Câmpan (2). Antrenor: Mateo Garralda.
Arbitri: Bogdan Dordea, Marian Strate.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here