Mausoleul Eroinei de la Jiu, la 80 de ani de la inaugurare

430

Autorităţile locale şi judeţene au organizat, ieri, o serie de manifestări cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la inaugurarea Mausoleului Ecaterina Teodoroiu. Lucrare de artă şi monument funerar, mausoleul a fost realizat în anul 1935 de către sculptoriţa Miliţa Petraşcu, ucenică a lui Constantin Brâncuşi, la comanda Ligii Naţionale a Femeilor Române din Gorj.

mausoleu1Seria manifestărilor dedicate împlinirii a 80 de ani de la inaugurarea Mausoleului Ecaterinei Teodoroiu a debutat în Piaţa Revoluţiei din municipiul Târgu-Jiu, cu semnalul de trompeţi, păstrarea unui moment de reculegere în memoria Eroinei de la Jiu şi cu o slujbă de pomenire. “Iată că au trecut 80 de ani de la inaugurarea Mausoleului Ecaterinei Teodoroiu, cea rămasă în istoria românească şi a Europei drept Eroina de la Jiu. Inaugurat la 8 septembrie 1935, creaţie a Miliţei Petraşcu, Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu de la Târgu-Jiu este, deopotrivă, lucrare de artă şi monument funerar. Îi datorăm acest mausoleu Arethiei Tătărăscu, preşedinta Ligii Naţionale a Femeilor; îi datorăm memoriei Ecaterinei Teodoroiu toată partea noastră de istorie modernă”, a spus Ion Cepoi, amfitrionul evenimentului şi directorul Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Gorj.

mausoleu2Repere istorice în prim-plan
Momentele istorice importante care au marcat istoria modernă a Gorjului datorită faptelor de eroism ale Ecaterinei Teodoroiu, au fost aduse în memoria publicului. De o importanţă majoră, s-a bucurat şi rememorarea evenimentelor din 8 septembrie 1935, când a fost inaugurat Mausoleul dedicat Eroinei de la Jiu.
mausoleu4“Felicit autorităţile locale pentru iniţiativă, pentru că nu au dat uitării un moment important din istoria Gorjului şi din cea a neamului nostru. Ecaterina Teodoroiu este cea care jalonează istoria modernă a Gorjului. Această fată de agricultori, de ţărani harnici, din Vădenii Gorjului, ne plasează nouă câteva repere cronologice pe care trebuie să le reţinem. Să nu uităm în ianuarie 1894 când s-a născut Ecaterina Teodoroiu, să reţinem august 1917 când s-a jertfit pe altarul patriei, iunie 1921 când aici, în această piaţă, poposeau osemintele celei înhumate iniţial în Moldova. Să nu uităm 8 septembrie 1935 când aici, într-o somptuoasă adunare, se inaugura mausoleul. Prezent la inaugurare, Carol al II-lea, suveranul României de atunci, a spus: Avem un triunghi istoric al sacrificiilor noastre de război: Curtea de Argeş – Mormântul Suveranilor, Bucureşti – Mormântul Eroului Necunoscut, iar noi aici, la Târgu-Jiu, avem Mormântul unei Eroine pe care o slăvim şi toţi o cunosc”, a amintit Gheorghe Nichifor, profesor şi preşedintele Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – filiala Gorj.
Evenimentul de ieri dimineaţă s-a încheiat cu depunerea de coroane la Mausoleul din Piaţa Revoluţiei din Târgu-Jiu, şi cu defilarea Gărzii de Onoare.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here