Mausoleul “Ecaterina Teodoroiu” – 80 / Sarcofagul dezvelit de rege

Ziua de 8 SEPTEMBRIE 1935 rămâne înscrisă cu litere de aur în calendarul Târgu-Jiului , dar şi în analele artei monumentale.
E ziua când, în prezenţa a peste 40.000 de suflete venite din întreaga ţară, a avut loc dezvelirea Monumentului Ecaterinei Teodoroiu, din piaţa oraşului.
Oraşul întreg, de la un capăt la altul, a fost pavoazat ,,în tricolor, verdeaţă şi chilimuri olteneşti”.
Pentru păstrarea ordinii, au fost aduse efective poliţieneşti de la Bucureşti şi Craiova, Tg-Jiul nedispunând decât de 20-30 sergenţi.
8 septembrie 1935 a fost o zi de duminică…La ora 11.00, a sosit în gară trenul regal din care a coborât suveranul Carol al doilea, însoţit de comandantul şi mareşalul Palatului. Pe peron a fost salutat de preşedintele Consiliului de Miniştri, ilustrul om politic gorjean Gh. Tătărescu, de oficialităţile locale (cu pâine şi sare) şi de miniştrii Internelor, Comunicaţiilor, Sănătăţii, Finanţelor, Apărarii Naţionale.
Sâmbătă seara sosise cu un tren special, venind din străinătate, însuşi ministrul de Externe, Nicolae Titulescu…
De la gară, suita regală s-a deplasat, în îndelungate ovaţii, pe jos, până în faţa catedralei, unde a fost de o parte amenajată tribuna.
Marea doamnă Arethia Tătărescu i-a prezentat regelui pe mama Cătălinei, bătrâna Ileana Todoroiu, care, emoţionată, a început să plângă.
Slujba religioasă a fost omagiată de un numeros sobor de preoţi, în frunte cu episcopul Vartolomei al Râmnicului.
În timp ce corul oraşului (condus de preotul Gh. Gâţă) intona ,,Veşnica pomenire”, regele a coborât de pe estradă, condus de d-na Tătărăscu, a mers la Monument şi a tras pânza ce-l acoperea…
A urmat un moment de pioasă reculegere şi desigur, cuvântările, – mai toate ample – ţinute de episcopul Vartolomei, d-na Maria Dumitrescu, secretara Ligii Nationale a Femeilor Române din Gorj, Paul Angelescu, ministrul Apărării Naţionale, Şerban Frumuşanu, primarul oraşului.
În final, regele Carol al II-lea a rostit un foarte scurt cuvânt de mulţumire, afirmând:
,,Monumentul acesta, aici, pe plaiurile Gorjului, formează şi încheie astăzi triunghiul credinţelor noastre din război: Curtea-de-Argeş – Mormântul Suveranilor; Bucureşti – Eroul Necunoscut; iar aci mormântul unei eroine pe care o cunoaşteţi (…). În acest gând, fie ca această piatră să rămână generaţiilor de mâine o veşnică pildă de credinţă, de avânt şi de energie.”
După cuvântul Regelui, au urmat impresionante defilări, la ora 13,00 manifestaţia luând sfârşit. Regele a cercetat, apoi, cu de-amănuntul Monumentul şi a felicitat-o pe artista Miliţa Petraşcu.
Urcat, apoi, în autoturism, avându-l alături pe prim-ministrul Gh. Tătărescu, Regele a plecat, în uralele nesfârşite ale mulţimii încolonate până la marginea oraşului, la Poiana, reşedinţa premierului, unde s-a servit masa.
După dejunul de la Poiana, unde Regele s-a întreţinut ,,vreme îndelungată” cu Tătărescu şi Titulescu, la ora 17,30, suita regală a părăsit reşedinţa premierului, îndreptându-se spre gara din Târgu-Jiu. Din nou, i s-a făcut Suveranului ,,o caldă manifestaţiune”.
La ora 18,00, trenul regal s-a pus în mişcare, având ataşat de el şi vagonul ministrului de externe, Nicolae Titulescu, care pleca la Bad Gastein.
De la Tg-Jiu, regele s-a îndreptat, prin Filiaşi, spre Banat, la o partidă de vânătoare.
Seara, la ora 23,00, un alt tren, cu înaltele oficialităţi rămase la Poiana, a plecat spre Capitală, iar prim-ministrul Tătărescu s-a întors la Poiana cu Dr. Costinescu, ,,pentru a fixa, a doua zi, locul unde să se construiască Sanatoriul de tuberculoşi de la Suseni”.

Cătălina – Arethia – Miliţa
Monumentul Ecaterinei Teodoroiu s-a ridicat din îndemnul şi din truda Ligii Naţionale a Femeilor din Gorj (de sub preşedinţia inimoasei gorjence prin adopţie – Arethia Tătărescu, soţia marelui om politic gorjean, declarată – la vremea respectivă -, după două decenii de prestaţie cultural-obştească, „cetăţeană honoris causa” a oraşului Târgu-Jiu).
Monumentul avea să adăpostească osemintele Eroinei, care, în nefericita zi de 22 august 1917, la orele 21,15, a căzut eroic în fruntea plutonului ce-l comanda, fiind „izbită în cap” de două gloanţe de mitralieră…
Înmormântată în Valea Zăbrăuciorului, pe frontul Mărăşeştilor, în ziua de 23 august 1917, osemintele Eroinei au fost aduse la Târgu-Jiu şi îngropate, la 4 iunie 1921, cu onorurile cuvenite.
Mausoleul de la Târgu-Jiu al Ecaterinei Teodoroiu e de o masivitate solemnă, amintind de vechile monumente funerare egiptene sau romane, de celebrele basoreliefuri ale lumii antice, pline de freamătul vieţii, de picturile murale ale unui timp îndepărtat – toate pline de sugestiile şi simbolurile amintirii şi cinstirii veşnice…
Cele patru blocuri masive de marmură de Siria, care alcătuiesc Monumentul, şi altul, pe deasupra, ce le încheie, dau impresia unui tot, a unui întreg desăvârşit.
Pe fiecare latură se află sculptate scene din viaţă, tablouri sugestive. Astfel, pe latura dinspre miazăzi avem evocată viaţa de la ţară, un veritabil tablou pastoral: mai multe rânduri de animale domestice în mişcare, iar mai jos o păstoriţă torcând – imaginea sugerează, desigur, copilăria Eroinei în mijlocul acestui univers rural.
Pe latura dinspre miază-noapte este basoreliefată imaginea Eroinei alături de un grup de cercetaşe salutând – ca un simbol al omagiului şi apoteozei.
Pe latura dinspre apus: Eroina pornind la atac, înconjurată de soldaţi.
Iar pe latura dinspre răsărit, un grup de ostaşi duc pe braţe trupul neînsufleţit, ca o nepreţuită ofrandă, al Eroinei…
La cele patru colţuri, într-o imobilitate de Sfinx, în mărime naturală, patru Fecioare îmbrăcate în costume naţionale (două câte două, în port deosebit, sugerând provinciile istorice) strâng la piept o coroană martirică, scrutând cele patru zări…
Deşi, în epocă, au fost şi voci protestatare (venite din partea unor mentalităţi îndoielnice), Mausoleul de la Târgu-jiu rămâne, aşa după cum s-au pronunţat mari arhitecţi şi oameni de artă, una din piesele artistice cele mai de preţ, din patrimoniul naţional, menită a eterniza amintirea unei femei-erou de către o femeie-artist…
Monumentul Cătălinei vorbeşte, de fapt, cu trei ani mai devreme, de monumentalul Ansamblu sculptural ce va fi ridicat (cu acelaşi neprecupeţit ajutor al L.N.F.R. din Gorj, în frunte cu Marea Doamnă Arethia Tătărescu) de Constantin Brâncuşi, intrând, astfel, în rezonanţă cu Mesajul şi Spiritul acestuia…

Miliţa Petraşcu
O înaltă Doamnă a sculpturii s-a născut acum 113 ani (1892), la Chişinău, «a studiat în vechea Rusie, în Germania şi în Franţa» şi o oficiat indoeuropean la Paris şi la Bucureşti, la Iaşi şi la Târgu-Jiu. Pe noi, aici şi acum, ne interesează dimensiunea gorjeană a personalităţii şi operei artistei.
Între monumentele memoriale din Gorj, cel al Ecaterinei Teodoroiu este «monumentul-amiral». Valorificând estetic mituri ancestrale, între care jertfa supremă ca sublimare a libertăţii absolute, Miliţa Petraşcu s-a identificat cu sufletul Mumei Daica din Podişul Getic. Sarcofagul pare «Sfântul Mormânt» pe care apare deodată punerea în pământ şi înălţarea la cer, momentul mărturisirii jertfei, al schimbării spiritului şi al nemuririi; sarcofagul seamănă însă ca două picături de apă cu lada de zestre a miresei, veche de când lumea, pentru că «la început a fost iubirea», iar eroina noastră a rămas o «Mărie – simbol al iubirii», o «mireasă pururi fecioară», o ladă de zestre invadată de nobleţe juvenilă şi de pietate adolescentină.
Creaţia Miliţei Petraşcu din inima Gorjului aminteşte în cel mai înalt grad de solul trimis de tragicii geţi, zeului Zalmoxis, spre a afla ce mai făcea el, cum mai era pe la ei prin cer, şi pentru a-l încredinţa de virtuţile şi vitejia lor. Monumentul funerar din agora oraşului de pe Jiul-de-Sus este expresia artistică a „integralei cosmogonice”, consfinţită de natură între pământ şi cer, şi sunt fericit când revăd cu ochii minţii ceea ce văzuse «în direct» în Piaţa Mare, în 1935, copilul de 12 ani de atunci. Dar Miliţa Petraşcu avea să joace rolul impulsului demiurgic iniţial, al ursirii Marelui Preot al sculpturii, Brâncuşi, să creeze trei minuni din Gorj ale lumii. Faptul e de toată lumea ştiut: gorjencele, mumele eroilor de pe Jiu, o invitaseră tot pe Miliţa să ridice monumentul spre cinstirea fiilor lor căzuţi în războaie, dar sculptoriţa ar fi zis că e un altul «care cântă mai bine decât ea» – magul de la Hobiţa.
Şi Aretia Tătărescu, preşedinta Ligii femeilor din Gorj, îi scria lui Brâncuşi, care şi venea şi… Ceea ce a urmat se ştie. Fără tresărirea Miliţei Petraşcu în faţa coloanelor de eroi căzuţi de-a lungul şi de-a latul Jiului, fostei eleve a lui Brâncuşi nu i s-ar fi deschis cerul să i se arate deodată ceea ce văzuse de-atâtea ori în atelierul maestrului din capitala Franţei.
Şi când se va scrie odată istoria ideilor-amiral în cultura română, numele Miliţei Petraşcu de la Chişinău trebuie asociat celor două nume de la Gorj – Arethia Tătărescu şi Constantin Brâncuşi. În ceea ce priveşte arta capodoperelor magului de la Hobiţa, este o altă discuţie, după cum altă discuţie comportă arta monumentului creat de Miliţa Petraşcu în memoria Eroinei de la Jiu.
Prof. Zenovie Cârlugea
Dr. Petre Popescu-Gogan