Mătrăguna discordiei între o farmacie din Gorj şi una din Măgurele

300

O firmă din Gorj, înfiinţată cu două decenii în urmă, a vrut să îi interzică unei companii din Măgurele cu o vechime mai mică să utilizeze o anumită marcă. Conflictul s-a jucat pe terenul OSIM, brandul Belladona fiind cel pentru care s-au luptat cele două companii din domeniul farmaceutic.

Belladonna, numele ştiinţific al mătrăgunei, a devenit atât de popular în rândul românilor încât mai mulţi antreprenori din domeniul farmaceutic au utilizat acest brand în denumirea business-urilor proprii. Dar pentru a beneficia pe termen lung de popularitatea acestui nume, era esenţial pentru aceşti proprietari de firme să înregistreze brandul şi la OSIM. Aşa s-a întâmplat cu Belladonna SRL din Gorj şi cu Belladonna Concept SRL din Bucureşti care înregistrase deja marca la OSIM.
Înfiinţată în 1994, firma Belladonna SRL din Gorj a depus o cerere la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) pentru înregistrarea mărcii “Farmacia Belladonna” abia în 2012, dupa ce o altă firmă din Bucureşti, Belladonna Concept SRL, reuşise să o înregistreze încă din 2009. Ulterior, firma din Bucureşti şi-a schimbat sediul în Măgurele, judeţul Ilfov, la aceeaşi adresă cu firma Belladonna Trade Pharm, care a vrut să înregistreze marca “Belladonna. Farmacia cu preţuri foarte mici”. Firma din Gorj a contestat la OSIM înregistrarea mărcii din urmă, însă o comisie din cadrul instituţiei i-a respins recent contestaţia. Belladonna SRL din Gorj a avut în 2012 o cifră de afaceri de 3,7 milioane de lei, potrivit celor mai recente date de la Ministerul Finantelor.
Spre comparaţie, firmele care figurează la adresa din Măgurele şi utilizeaza brandul Belladonna, respectiv Belladonna Trade Pharm, Belladonna Concept SRL şi BLD Pharm SRL, au avut în 2012 afaceri cumulate de peste 200 de milioane de lei.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here