Materialele pentru campusul din Peştişani, în baia şi bucătăria lui Pavel

513

Rechizitoriul finalizat luni de procurorul Parchetului Judeţean Gorj, Emil Moţa, în dosarul care îl are cap de afiş pe primarul suspendat din Peştişani, Florin Pavel, este plin de surprize. Astfel, în cuprinsul rechizitoriului, procurorul constată că o parte dintre materialele ce trebuiau utilizate de firma SC Tech Safety SRL, aparţinând afaceristului Dan Floarea, şi el trimis în judecată în acelaşi dosar, au ajuns în baia şi bucătăria familiei Pavel, la apartamentul deţinut de Florin şi de soţia acestuia, Lidia Pavel, în Târgu-Jiu, pe strada Traian. Tot în rechizitoriu se menţionează că plăţile efectuate de Pavel către SC Maserati SRL, pentru achiziţionarea de materiale, în 2008 şi 2009, au fost nelegale, o parte dintre acestea fiind utilizate de firmă în interes propriu, adică la ,,Baza Sportivă Scoarţa”, realizată de aceeaşi societate. De asemenea, se subliniază în cuprinsul rechizitoriului că, pe parcursul urmăririi penale, Dumitru Pârvulescu, secretar adjunct la Ministerul Economiei, a încercat să obţină sprijinul unor persoane cu funcţii de conducere în sistemul judiciar, a unor ofiţeri din IPJ Gorj şi a unui general MAI, cu funcţie de conducere în SPP la Palatul Cotroceni.

Rechizitoriul finalizat luni de către procurorul Moţa, în urma căruia au fost trimişi în judecată Florin Pavel, Dian Popescu, Gabriel Popescu, Nicolae Isar, Radu Dan Floarea şi Dumitru Pârvulescu a scos la iveală o serie de nereguli pe care cei şase trebuie să le demonteze în instanţa de judecată. În acelaşi rechizitoriu s-a stabilit ca Lucreţia Pârvulescu, administrator la SC VARESE SA Târgu-Jiu, soţia lui Dumitru Pârvulescu, să fie scoasă de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă, favorizare a infractorului şi abuz în serviciu în formă continuată, ei fiindu-i aplicată o sancţiune administrativă de 1000 de lei. De asemenea, au fost scoşi de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizare a infractorului şi fals intelectual, angajaţii Primăriei Peştişani: Dumitru Fuiorea, Dumitru Diaconescu şi Ion Feraru. Cei trei au primit, de asemenea, câte o amendă administrativă de câte 1000 de lei pentru fiecare. Au mai fost scoşi de sub urmărire penală: Cristian Petrişor Niculescu, rudă a lui Dumitru Pârvulescu, cu dublă cetăţenie, care a încercat să îl instige pe primarul Pavel să semneze cele două contracte de cesiune creanţe, în cuantum de 2.500.000 de lei, banii urmând să ajungă la Habitu şi la soţia acestuia; Florin Pavel pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi Gabriel Popescu pentru uz de fals.

Lidia Pavel, cercetată în două dosare
Procurorul de caz stabileşte în cuprinsul rechizitoriului şi disjungerea cauzei în patru părţi. Se continuă astfel cercetarea de către organele de poliţie judiciară din cadrul IPJ Gorj atât pentru Florea cât şi pentru încă trei persoane, una fiind Lidia Pavel, în două dosare diferite, dar şi disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu pentru continuarea cercetărilor faţă de alte patru persoane. Se disjunge, de asemenea, cauza faţă de Florin Pavel şi Lidia Pavel şi se sesizează DNA Gorj “existând date cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.254 Cod Penal (..) constând în primirea unor foloase necuvenite a căror valoare este mai mare de 10.000 de euro(un proiect întocmit de SC CREATIV BREBENEL PROIECT SRL pentru realizarea unui centru medical de către Lidia Pavel, soţia lui Florin Pavel, a cărui valoare depăşeşte 10.000 de euro). În schimbul acestui folos necuvenit, inculpatul Pavel Florin a încredinţat direct, fără licitaţie publică sau altă formă de selecţie de oferte, mai multe proiecte de consultare şi ofertă către SC CREATIV BREBENEL PROIECT SRL (proiectul unor drumuri agricole din ţară, centrul local de informare turistică, etc)”.

Reţinerea în arest a lui Floarea şi Isar, amânată pentru astăzi
La finalul rechizitoriului, procurorul Moţa propune, de asemenea, luarea măsurii arestării preventive pentru Dan Floarea şi Nicolae Isar, soţul Doinei Isar, director adjunct la Serviciul de Gospodărire a Apelor Gorj. Procurorul îşi explică cererea menţionând că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile săvârşite de cei doi, este mai mare de 4 ani de închisoare iar lăsarea în libertate a celor doi inculpaţi prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere cuantumul prejudiciului şi rezonanţa socială a faptelor săvârşite şi consecinţele pe care le-a produs pentru comunitatea locală. Deşi propunerea este făcută luni, instanţa Tribunalului Gorj a amânat ieri luarea unei decizii pentru cei doi, pentru astăzi. Astfel, în cursul acestei zile se va stabili dacă cei doi vor fi sau nu arestaţi după trimiterea în judecată, asta odată cu eliberarea din arest, decisă ieri pentru Florin Pavel. Acesta nu are voie să părăsească ţara.

Relaxare pentru Pavel, în apartamentul făcut cu materialele lui Floarea
Odată cu eliberarea din arest, după luni de reţinere, mai precis din luna iunie, Pavel se poate relaxa la apartamentul său din Târgu-Jiu, situat pe strada Traian în municipiu, locuinţă a cărei baie şi bucătărie sunt realizate cu materiale ce trebuiau utilizate la campusul de la Peştişani. “Pe parcursul efectuării lucrărilor de către SC Tech Safety SA la obiectivul “Reabilitare Campus Şcoală de Artă şi Meserii-Grup Şcolar Industrial Constantin Brâncuşi”, comuna Peştişani, judeţul Gorj, din dispoziţia inculpatului Floarea Dan Radu au fost luate materiale(gresie, faianţă, adezivi, etc.) de pe şantierul din comuna Peştişani şi transportate la apartamentul inculpatului Pavel Ion Florin din Târgu-Jiu, strada Traian(..), unde muncitorii de pe şantierul SC Tech Safety SA au efectuat lucrări de amenajări interioare”, se mai arată în rechizitoriu. De altfel, valoarea materialelor utilizate şi a manoperei la lucrările executate, montarea gresiei şi faianţei, lucrările de finisaje interioare la bucătăria şi baia apartamentului se ridică la suma de 1.603,16 lei. Fapta primarului este încadrată de procuror la luare de mită, el primind aceste materiale şi lucrări de la firma lui Floarea pentru a nu-şi îndeplini în mod corespunzător îndatoririle de serviciu.

Aproape 1.600.000 de lei, bani necuveniţi pentru Floarea
De fapt infracţiunile de care este acuzat Pavel nu se opresc la luarea de mită. Acesta mai este trimis în judecată şi pentru că i-a oferit, în mod necuvenit, 1.598.642,02 lei firmei Tech Safety pentru lucrări neexecutate la campus. Aici Pavel este acuzat de comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată. De asemenea, pentru că a efectuat plăţi necuvenite în valoare de 154.000 de lei pentru SC Maserati SRL Ţicleni, înainte de întocmirea proiectului pentru obiectivul de investiţii “Baza sportivă comuna Peştişani, judeţul Gorj” şi înainte de emiterea ordinului de începere a lucrărilor întruneşte aceeaşi infracţiune ca şi pentru Floarea. Legat de contractele de cesiune de creanţe pentru Habitu se încadrează la aceeaşi infracţiune în timp ce “fapta inculpatului de a accepta suma de 7000 de lei de la inculpatul Popescu Dumitru Dian în schimbul îndeplinirii unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu, respectiv atribuirea contractului de proiectare şi execuţie pentru obiectivul “Baza sportivă Peştişani”, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită”.

Drepturi salariale necuvenite în sumă de peste 130.000 de lei
Pavel a fost trimis în judecată şi pentru neglijenţă în serviciu, deoarece, în calitate de ordonator de credite a ordonat la plată cheltuieli reprezentând drepturi salariale necuvenite, în sumă de 132.803,7 lei.
Anamaria Stoica
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here