Matematica, cea mai „contestată” la BAC

193

IMG_6143Examenul de bacalaureat din acest an a fost o dezamăgire pentru mulţi dintre participanţi. Aşa se face că peste 1800 de candidaţi au contestat deciziile corectorilor. Cele mai multe probleme au fost, aşa cum era de aşteptat, la matematică.

Procentul de promovabilitate a fost, anul acesta, unul neaşteptat de mic faţă de anii anteriori. O parte dintre profesori explică fenomenul mediilor mici prin prisma faptului că, de anul acesta, nu au mai existat probe orale, unde erau, întotdeauna, notele cele mai mari. Cu toate acestea, doar puţin peste jumătate dintre candidaţi au reuşit să obţină o medie peste 6.00, necesară promovării examenului de bacalaureat. Drept urmare, contestaţiile au început să curgă gârlă duminică după amiaza. Potrivit inspectorului şcolar general adjunct, Gheorghe Mitescu, încă se mai lucrează la soluţionarea acestora, 1801 la număr. Cele mai multe s-au înregistrat, aşa cum era şi de aşteptat, la matematică. Astfel, nu mai puţin de 573 de tineri au fost nemulţumiţi de nota primită la această disciplină. Nici limba română nu li s-a mai părut tocmai uşoară candidaţilor, fiind depuse 543 de contestaţii privind notele primite la proba respectivă.

IMG_6151Următoarea materie „contestată” a fost biologia, înregistrându-se peste 200 de nemulţumiţi. Notele finale vor fi afişate joi, după ce lucrările cu contestaţii vor fi reevaluate. În acest timp, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj se fac înscrieri pentru următoarea sesiune a examenului.

Dorina Cioplea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here