Porumbul este o plantă cerealieră cultivată de peste 5000 de ani, adusă de pe continentul American pe tărâmul European de către Cristofor Columb cu ocazia primei expediţii în Cuba (1492).
Cultivată la început în Spania şi Portugalia, a fost luată de turci şi răspândită în bazinul Mediteranean, ceea ce explică de ce este cunoscută şi sub numele de ,,grâu turcesc”. În scop terapeutic se folosesc florile femele ale porumbului, stigmatele filiforme, subţiri ca un fir de aţă, care apar în timpul înfloririi numite, impropriu, mătasea porumbului (culeasă de la planta încă verde neajunsă la maturitate).
Compoziţie: flavonoide, saponine, taninuri, rezine, uleiuri volatile, alantoină, ergosterină, betaină, proteine (zeina, principala proteină a bobului de porumb, cu un conţinut important de acid glutamic şi leucină), săruri de potasiu, minerale (fier, fosfor, magneziu, zinc), carotenoizi, vitamine de grup B, vitamina E, C, A, hidrocarburi, amidon
Acţiune: diuretică, antispastică, măreşte secreţia biliară, împiedică depunerea sărurilor în bilă, îmbunătăţeşte funcţia ficatului, purgativă, diminuează conţinutul de glicogen din sânge, datorită conţinutului de vitamina K; are acţiune hemostatică, fiind utilă în dereglări menstruale, la menopauză, hematurie (sânge în urină).
Indicaţii terapeutice: cistite, infecţii urinare, prostatite, nefrite, cure de detoxifiere, hipertensiune arterială, boli cardiovasculare, edeme renale sau cardiace, edeme generalizate, ascită, artrite, reumatism articular, obezitate.
Administrare:
Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de plantă uscată la o cană de apă clocotită care se infuzează 2 minute, apoi se strecoară şi se consumă 1-3 căni pe zi.
Decoctul din mătase de porumb se obţine din 30 grame de plantă uscată la 1 litru de apă, se fierbe la foc domol timp de 2 ore şi se bea pe parcursul unei zile în caz de colică renală, microlitiază renală, cistite, infecţii urinare.
