Măsurile pentru deschiderea școlilor, discutate vineri la Guvern

969

Măsurile pentru deschiderea şcolilor cu prezenţă fizică din 13 septembrie vor fi subiectul unei întâlniri ce va avea loc vineri, la Palatul Victoria, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, astăzi, într-o intervenție la Antena3.
„Un ordin comun Ministrul Educației – Ministrul Sănătății va apărea (…) în perioada 1-3 septembrie, după ce vom avea date concrete despre evoluția pandemiei. Până atunci pregătim acest ordin. Vom avea vineri, 20 august, începând cu orele 10.00, o întâlnire convocată de prim-ministrul României la Guvern, în prezența doctorului Raed Arafat, în prezența ministrului Sănătății, Ioana Mihăila, a INSP, a colonelului Valeriu Gheorghiță, la care vom discuta măsurile care se impun în vederea asigurării unei stări de siguranță în școli din perspectivă epidemiologică, știut fiind faptul că decizia este de deschidere a școlilor cu prezență fizică în data de 13 septembrie”, a declarat Cîmpeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here