Măsuri fiscale prelungite, pentru mediul de afaceri

878

Guvernul României a adoptat în ședința de ieri proiectul Ministerului de Finanțe, care vizează o serie de măsuri menite să vină în sprijinul mediului de afaceri, precum: scutirea de la plata impozitului specific și reglementări în domeniul procedurilor fiscale.

Scutirea de la plata impozitului specific unor activități datorat de operatorii economici care desfășoară activitate în domeniul HORECA, pentru încă o perioadă de 90 de zile calculată începând cu data de 1 aprilie 2021.

Contribuabilii care datorează acest impozit pentru anul 2021 recalculează impozitul specific datorat, în mod corespunzător, prin scăderea suplimentară din numărul de 365 de zile calendaristice a numărului de 90 zile aferent perioadei care începe cu 1 aprilie 2021, în condițiile în care aceștia au beneficiat deja de scăderea unui număr de 90 de zile calendaristice de la 1 ianuarie 2021.

Reglementări în domeniul procedurilor fiscale:

  • Restructurarea obligațiilor bugetare

Măsurile adoptate ieri prevăd prorogarea termenul pentru depunerea cererii de restructurare de la data de 30 iunie 2021 la data de 31 ianuarie 2022.

  • Rambursarea TVA cu control ulterior

Se prorogă termenul pentru care contribuabilii pot beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată cu efectuarea, ulterior, a inspecției fiscale, de la data de 31 martie 2021 la data de 31 ianuarie 2022.

  • Anularea unor obligații accesorii

Se continuă aplicarea acestor măsuri fiscale prin prorogarea termenului de depunere a cererii de anulare de la data de 31 martie 2021 la data de 31 ianuarie 2022. Contribuabilii pot beneficia de ștergerea accesoriilor fiscale (cum ar fi dobânzile și penalitățile), cu condiția plății debitelor principale și a îndeplinirii celorlalte criterii menționate în legislație.

  • Eșalonarea la plată, în formă simplificată, a obligațiilor bugetare datorate după data declarării stării de urgență, administrate de organul fiscal central

Se prorogă termenul de acordare a acestei facilități de la data de 31 martie 2021 la 30 septembrie 2021.Contribuabilii pot beneficia de eșalonarea obligațiilor bugetare datorate după data declarării stării de urgență, administrate de organul fiscal central, în condiții de accesare simplificate și în procedură accelerată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here