Inspectoratul de Jandarmi Județean Gorj asigură măsurile specifice de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării Campionatului Național de Drift, etapa nr. 2, organizat în zilele de 03 și 04 iulie 2021, în zona montană Rânca, pe DN 67 C, între km 19+700m – km 22+000m.
Competiția se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, este organizată de ACS ROMANIAN DRIFT COMMUNITY și va presupune închiderea circulației rutiere în zilele de concurs, între orele 08.00-13.00 și 15.00-20.00, cu deschidere temporară între orele 13.00-15.00, în ambele zile de concurs și deschiderea definitivă a traseului la ora 20.00, în data de 04 iulie 2021.
„Jandarmii împreună cu polițiștii gorjeni vor acţiona pentru asigurarea ordinii publice în zona circuitului rutier, în scopul prevenirii oricăror incidente care ar putea să afecteze climatul de ordine şi vor relaţiona cu organizatorii competiției automobilistice. În atenţia jandarmilor gorjeni va fi şi modul în care sunt respectate măsurile de protecţie individuală pentru prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2. Recomandăm tuturor participanților la această competiție sportivă să respecte indicațiile organizatorilor și forțelor de ordine, în scopul eliminării posibilității producerii de accidente sau incidente pe traseul rutier unde se desfășoară concursul. Celor care doresc să tranziteze spre/ dinspre Transalpina le recomandăm să se informeze cu privire la orele de închidere/ deschidere a circulației rutiere pe DN67C”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Gorj.