Măsuri de ordine la protestul FNME

168

În zilele de 28 ianuarie şi 29 ianuarie a.c., între orele 17.00-18.00, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Tudor Vladimirescu2 Gorj vor asigura măsurile de ordine publică și de protecție a participanților pe timpul manifestaţiilor de protest organizate de către Federaţia Naţională Mine Energie, care se va desfășura în faţa Diviziei Miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia, din municipiul Tg-Jiu. Jandarmeria Gorj face apel către toți participanţii la aceaste adunări publice că trebuie să respecte recomandările organizatorilor şi ale forţelor de ordine şi intervalul orar aprobat de Comisia de avizare a cererii de organizare a adunării publice şi să părăsească imediat locul unde aceasta se desfăşoară atunci când au fost somaţi de organizatori sau de forţele de ordine. Încălcarea dispoziţiilor Legii nr.60/1991 Republicată, poate să atragă, după caz, răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală a organizatorilor sau a persoanelor fizice responsabile pentru conducerea adunării publice, fiind prevăzute amenzi de la 500 la 10000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here