Măsura 313 privind activităţile turistice, amânată până la anul

467

rancaAgenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) şi Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial de Mediu (POS Mediu) au semnat un act adiţional la Protocolul de Colaborare existent prin care se urmăreşte evitarea dublei finanţări a unor proiecte.

Astfel, cele două instituţii vor colabora prin schimbul de baze de date privind beneficiarii Măsurii 313 – ”Încurajarea activităţilor turistice”, respectiv Axa 4 – ”Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii” din cadrul POS Mediu.

Conducerea Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Gorj spune că în septembrie trebuia să se desfăşoară o nouă sesiune de depunere de proiecte pe Măsura 313. Aceasta are ca scop dezvoltarea activităţilor turistice în zonele rurale care să contribuie la creşterea numărului de locuri de muncă şi a veniturilor alternative, precum şi la creşterea atractivităţii spaţiului rural. „Ultima sesiune a fost în luna martie şi la nivel naţional se alocaseră fonduri de 85 de milioane de euro. La nivel judeţean s-au depus cinci proiecte a căror valoare a fost de 730.000 de euro. O nouă sesiune trebuia să se desfăşoare luna trecută dar s-a amânat, cel mai probabil, pentru începutul anului viitor şi asta deoarece se fac ceva modificări cu schimbarea plafoanelor”, a declarat Cosmin Mazilu, directorul OJPDRP Gorj. Pentru evitarea dublei finanţări, protocolul încheiat între APDRP şi POS Mediu este unul bine-venit. Astfel, în vederea evitării situaţiilor de dublă finanţare, se vor face verificări în bazele de date ale ambelor instituţii, pentru a sesiza dacă proiectele contractate până acum în cadrul Măsurii 313 – „Încurajarea activităţilor turistice”, componenta c (Investiţii în infrastructură la scară mică precum centrele de informare, amenajarea de marcaje turistice, etc.) şi componenta d (Dezvoltarea şi/sau marketingul serviciilor turistice legate de turismul rural, se află în situaţii de dublă finanţare, atât în ceea ce priveşte beneficiarii, cât şi activităţile derulate). Potrivit lui Cosmin Mazilu, cei care se pot găsi în situaţia de a obţine dublă finanţare sunt autorităţile locale şi organizaţiile non-guvernamentale, beneficiari eligibili ai ambelor programe.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here