Mason a părăsit echipa de baschet. Howell, din nou în cărţi

687

Conducătorul de joc al “cerbilor” Josh Mason a părăsit oraşul lui Brâncuşi. Fundaşul american va pleca în Cipru şi nu va mai evolua în meciul cu Rapid Bucureşti. Antrenorul secund de la ACS Târgu Jiu, Claudiu Alionescu, a declarat că meciul va fi şi mai greu fără Mason în teren, mai ales că trupa gorjeană nu mai are timp să legitimeze alt jucător pe poziţia unu. “Meciul cu Rapid este la fel de important ca şi cel cu Miercurea Ciuc, dacă vom reuşi o victorie şi în acest joc îi vom trimite şi pe ei la două victorii în spatele nostru şi astfel locul 4 cred că ar fi 100% asigurat pentru partea a doua a campionatului. În acelaşi timp, se anunţă un meci extrem de dificil, pentru că vor apărea şi nişte modificări la nivelul lotului. Joshua Mason a părăsit echipa, având o ofertă de transfer din Cipru, şi-a activat o clauză în contract care îi permitea să plece în momentul acesta şi nu cred că până la meciul de sâmbătă vom putea legitima un alt jucător pe poziţia de fundaş”, a declarat Alionescu. Antrenorul secund al clubului a recunoscut că, în acest moment, cea mai bună variantă pentru a-l înlocui pe Mason este Howell. Cel din urmă a fost prima opţiune a “cerbilor” în vară, dar o afecţiune medicală l-a împiedicat să îmbrace maioul alb-albastru. Se pare totuşi că Howell a depăşit problemele de sănătate pe care le-a avut şi este aproape de a semna o înţelegere cu echipa noastră. “Este o posibilitate cu Howell. În momentul în care a fost diagnosticat cu acea problemă la ficat, n-a dorit să părăsească Târgu-Jiul şi echipa, a rămas alături de noi, a rămas sub tratament. Se pare că în momentul de faţă rezultatele sunt bune spre foarte bune, tratamentul a dat roade, şi el ar putea să fie legitimat. Eu cred că ar fi o opţiune bună pentru că s-a pregătit în toată această perioadă alături de noi, cunoaşte sistemele noastre de atac şi apărare. Este dornic să evolueze pentrui noi şi eu sper ca și cel târziu până la meciul cu Vlaicu, de miercuri, să fie rezolvată situaţia lui”, a precizat Alionescu.
Grupa C
Nr Echipa V/Î Puncte
1.CSM Sighetu Marmaţiei 9/2 20
2.CSM Phoenix CSU Galaţi 9/1 19
3.CS Municipal Târgu Mureş 9/1 19
4.CSM 2007 Focşani 6/4 16
5.ACS Târgu Jiu 6/4 16
6.CS Rapid Bucureşti 4/6 14
7.CSM VSKC Miercurea Ciuc 4/6 14
8.CS Agronomia Bucureşti 2/8 12
9.CN Aurel Vlaicu Bucureşti 1/8 10
10.CS Universitatea Cluj 0/10 10
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.