Maşinile Polaris îi scârţie pe târgujieni

461

Mai mulţi cititori ai ziarului nostru, în general cei de vârsta a treia, ne-au sesizat faptul că în cadrul serviciului local de salubritate, autospecialele ce sunt folosite pentru colectarea gunoiului menajer din cartierele municipiului Tg-Jiu scot tot felul de sunete care de care mai lugubre probabil din cauza pistoanelor ori a mecanismelor ce ridică şi lasă containerele. Acestea afectează, în opinia lor, pe lângă liniştea ce este sfâşiată de sunete dintre cele mai sinistre şi starea de sănătate a unora dintre locatari, cei în cauză susţinând că sunt afectaţi de respectivele zgomote făcute de autospeciale în timpul lucrului.

bCei în cauză nu contestă programul de ridicare a deşeurilor ori periodicitatea sa, acestea fiind în opinia lor corespunzătoare, ceea ce-i deranjează şi solicită conducerii companiei locale de salubritate să facă ceva pentru a normaliza efectul produs asupra multora dintre ei (şi nu numai) de către zgomotele sfâşietoare ca din filmele horror ale mecanismelor ce lucrează în timpul încărcării şi apoi a descărcării containerelor folosite în colectarea resturilor menajere din cartiere.
Am urmărit şi eu prin câteva locuri şi într-adevăr gunoiul se colectează periodic, iar locul se mătură şi rămâne curat după fiecare ridicare a acestuia. Dar şi zgomotele de la mecanismele maşinilor par într-adevăr nişte sunete sfâşietoare venite parcă din filmele de groază şi care este posibil să-i afecteze pe cei vârstnici ori pe cei suferinzi de maladii ce nu pot suporta acest fel de zgomote. De aceea, venim şi din partea noastră cu rugămintea de a se găsi o modalitate de rezolvare a celor sesizate ca atât programul de ridicare a deşeurilor să fie respectat pentru păstrarea curăţeniei în urbe, dar şi zgomotele ce sfâşie tăcerea în cartiere mai ales seara ori noaptea când este mai linişte să fie diminuate ori dacă se poate reduse la minimum.
cSpuneau unii dintre interlocutorii mei că la început, când autospecialele erau noi, nici nu se auzea zgomotul operaţiilor de încărcare-descărcare şi ar fi absurd ca după ani de vechime să fie tot aşa. Dar dacă s-ar găsi o modalitate de rezolvare (o gresare ori reglare a respectivelor mecanisme sau ceva echivalent) acest inconvenient ar putea fi rezolvat, iar locuitorii urbei ar aprecia aceste preocupări.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here