Maşinile nu vor mai trece prin apă

497
Cei care aveau drum prin comuna Bumbeşti-Piţic nu aveau cum să treacă cu automobilele peste râul Galbenu, deoarece nu exista un pod de acces. În sfârşit, Primăria Bumbeşti-Piţic are destule fonduri cât să asigure construirea unui pod peste acest râu. „Era nevoie de această iniţiativă, deoarece nu se mai poate ca oamenii să treacă prin apă”, ne-a declarat Michy Nioată, viceprimarul localităţii.

Astfel, edilul oraşului a scos la licitaţie un contract de achiziţii publice pentru construcţia acestui pod, valoarea estimată ajungând până la suma de 900.000 RON. „Construirea podului de peste râul Galbenu va fi realizată în cinci etape, şi, astfel, conducerea primăriei nu este obligată să achite întreaga sumă o dată”, a completat vicele. Firma care va achiziţiona acest contract este obligată să înceapă lucrările de la data de 14 septembrie şi să le încheie până la 15 martie 2010, cel târziu. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 21 august, iar licitaţia va fi susţinută trei zile mai târziu.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here