Mașinile fără stăpân, în atenția polițiștilor locali

526

Poliția Locală a Municipiului Târgu-Jiu face un apel la proprietarii de autovehicule, astfel cum sunt definite prin Legea nr.421/2002, care sunt de mult timp în parcări sau în alte zone din municipiu, să elibereze domeniul public. Cei care nu se supun cerințelor legale, riscă sancțiuni contravenționale cu amendă de la 1.000 la 2.000 de lei și ridicarea vehiculului fără stăpân de pe domeniul public.

Activitatea de identificare a autoturismelor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public, care ocupă abuziv trotuarele și locurile de parcare va continua în perioada următoare, conform Legii nr.421/2002 actualizată, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ –teritoriale, cu modificările și completările ulterioare. “Se va acționa pe zone prin patrularea echipajelor Serviciului Circulație Rutieră din cadrul Poliției Locale a Municipiului Târgu-Jiu, dar și în baza sesizărilor primite. Proprietarii sau deținătorii legali vor fi somați pentru ridicarea vehiculelor în cauză de pe domeniul public sau privat al statului ori al unității administrativ – teritoriale a Municipiului Târgu-Jiu. În cazul în care proprietarul sau deținătorul legal al vehiculului abandonat nu dă curs somației transmise în scris, în baza dispoziției prin care se declară vehiculul abandonat, va fi luată măsura sancțiunii contravenționale cu amendă de la 1.000 la 2.000 de lei și ridicarea vehiculului fără stăpân de pe domeniul public”, transmite purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Târgu-Jiu, Alexandra Petrița.

45 de mașini fără stăpân, identificate în 2015
În cursul anului 2015 au fost identificate 45 de autovehicule ca fiind abandonate sau fără stăpân, conform Legii nr. 421/2002 actualizată, privind regimul vehiculelor sau fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ teritoriale, cu modificările și completările ulterioare. În urma demarării procedurilor de trecere a acestora în patrimoniul unităţilor administrativ-teritoriale, autovehiculele au fost ridicate.
M.S.

2 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Cititor fidel Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here