Mașini avariate de tencuiala desprinsă de pe bloc

114

Un incident ce putea să aibă urmări și mai tragice s-a produs, miercuri seara, în zona de sud a municipiului, bucăți de tencuială din fațada unui bloc de zece etaje căzând peste trei mașini parcate lângă acesta. Autoturismele au fost avariate, dar locatarii sunt bucuroși că niciunul dintre ei nu s-a nimerit prin zonă pentru a fi lovit de bucățile de ciment. Tencuiala a căzut chiar într-o zonă din parcarea rezervată pentru persoanele cu handicap, acolo aflându-se mai mereu un locatar care, de această dată, a avut noroc pentru că este plecat la mare în concediu. Una dintre mașinile avariate este un autoturism de teren de zeci de mii de euro achiziționat de proprietar de doar câteva zile. Mădălin Nițoi a povestit că nici nu a apucat să înscrie mașina, despre o eventuală poliță CASCO în baza căreia să fie despăgubit neputând fi vorba. “Am luat-o de o săptămână și nici nu am apucat să o înmatriculez. Soția chiar îmi spunea, când e să nu ai parte, nu ai parte orice ai vrea să faci. Mașinile se repară, mai grav era dacă dădea pe un copil sau pe altcineva. Regretele sunt apoi tardive. Situația e foarte gravă nu doar la acest bloc, ci la toate blocurile astea de zece etaje din zona de sud a orașului. Să vă uitați la ele și să vedeți cum stă tencuiala să pice”, a spus Nițoi.

Unul dintre proprietarii mașinilor avariate, Cristi Bârhoată, îi acuză pe ceilalți locatari din bloc de faptul că poartă responsabilitatea celor întâmplate. El a declarat că împreună cu administratorul clădirii a fost aproape la fiecare apartament la ușă pentru a-i convinge pe oameni să cotizeze cu câte 100 de lei pentru reabilitarea fațadei. Aproape toți locatarii au trântit ușile și au spus că ei nu dau nici un leu, consecințele văzându-se acum. “Acum au fost mașinile, dar data viitoare poate fi un copil. Am fost cu administratorul la locatari și le-am cerut câte 100 de lei ca să fie făcute reparațiile necesare. Numai că nu ne-am milogit de dumnealor și nici nu ne-au băgat în seamă. Nu știu, poate doar dacă se întâmplă ceva și mai grav atunci se va sesiza și Primăria sau nu știu cine și se vor lua măsuri, că altfel văd că nu se întâmplă nimic”, afirmă Bârhoată. Locatarii din bloc au confirmat că sunt probleme cu strângerea banilor necesari pentru reabilitarea clădirii vechi de 40 de ani. Oamenii sperau ca Primăria să se implice în rezolvarea acestei probleme, purtătorul de cuvânt Anamaria Ianc transmițând că municipalitatea poate să includă blocul respectiv pe lista clădirilor ce vor fi reabilitate termic în baza unei finanțări guvernamentale. Locatarii trebuie să înainteze o cerere și un dosar cu acte în acest sens, despre când vor veni banii și când se va face reabilitarea neexistând informații oficiale. Până atunci oamenii stau cu „drobul de sare” deasupra capului și speră ca răul cel mare să nu se întâmple, așa cum au sperat și acum când au fost avariate trei autoturisme.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here