Mașina unui tânăr din Rovinari, indisponibilizată! Este acuzat că transporta ilegal persoane

1639

Un tânăr de 24 de ani, din orașul Rovinari, a rămas fără autoturism, marți, după ce polițiștii au stabilit că a făcut taximetrie ilegal. Mașina a fost indisponibilizată, pe o perioadă de șase luni, fiind luate mai multe măsuri în acest caz. ,,La data de 10 septembrie, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari și Postului de Poliție Negomir au desfășurat o acțiune punctuală, pe DN 66 Negomir – Rovinari, în vederea prevenirii și combaterii transportului ilegal de persoane.
Astfel, cu ocazia controlului efectuat, polițiștii au depistat în trafic pe strada Constructorilor, din orașul Rovinari, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din orașul Rovinari, căruia i s-a documentat activitatea de transport de persoane, contra cost, pe ruta Negomir – Rovinari și retur, fără să dețină autorizație taxi sau copie conformă valabilă, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. Prin urmare, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1000 de lei, conform Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim taxi şi în regim de închiriere, iar ca măsură complementară s-a dispus reținerea certificatului și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare. Tot cu această ocazie, polițiștii au procedat la indisponibilizarea autovehiculului, pe o perioadă de șase luni”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Astfel de acțiuni vor fi desfășurate pe raza întregului județ, în perioada următoare.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here