Masca, obligatorie și pe stradă. Măsura va fi decisă la nivelul fiecărui județ

1111

Măștile vor deveni obligatorii în spațiile publice aglomerate și pentru anumite tipuri de activități. Guvernul a decis să lase această decizie la nivelul fiecărui județ în parte, a anunțat premierul Ludovic Orban.
„Deja există o propunere formulată din partea specialiștilor din cadrul Consiliului de Suport Tehnico-Științific. Să nu decidem noi la nivel național, ci să dăm posibilitatea, pârghia către Comitetele Județene pentru Situații de Urgență, pentru că ei cunosc mai bine situația. Știm foarte clar că e vorba de mai multe tipuri de activități. Singura soluție de a reduce riscul epidemiologic este purtarea măștii. Sunt piețe, târguri, unde, de asemenea, există interacțiune foarte apropiată, inclusiv unde se așteaptă. La fabrici, unde se transportă oameni, se așteaptă în mijloacele de transport. Și acolo e posibil să impunem obligația. Decizia o vor lua Comitetele Județene pentru Situații de Urgență, analizând foarte bine situația locală”, a anunțat premierul Ludovic Orban.
Comitetele Județene pentru Situații de Urgență vor lua măsura în urma unei analize foarte atente și numai în anumite zone, în anumite intervale orare, a mai punctat premierul.
Primul județ unde masca de protecție devine obligatorie în aer liber este Argeș.
Decizia a fost luată după ce, în ultimele două săptămâni, județul și-a dublat numărul de îmbolnăviri.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here