Masa rotundă – “Ion Popescu Voiteşti-Pietrele ţin minte”

222

Cu ocazia împlinirii a 138 de ani de la naşterea geologului Ion Popescu Voiteşti, Asociaţiile „Salvaţi Identitatea Satului” şi „Renaştem Împreună” în parteneriat cu Centrul pentru Cultură, Istorie şi Educaţie, Scoala Gimnazială „Ion Popescu Voiteşti” Bălăneşti, Judeţul Gorj, Primăria şi Consiliul local din Bălăneşti, şi Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” lansează, sâmbătă, 22 noiembrie 2014 începând cu ora 10.30, la sediul Şcolii Gimnaziale „I. Popescu Voiteşti” Bălăneşti, cea de-a doua activitate din Parteneriatul educaţional naţional „Rădăcinile veacului trecut”, 2014-2024, printr-o masă rotundă dedicată savantului oltean Ion Popescu-Voiteşti.
Academicianul Ion Popescu-Voiteşti s-a născut pe 18 noiembrie 1876, în satul Voiteşti, comuna Bălăneşti, judeţul Gorj.
După terminarea şcolii -primare din satul natal, Popescu-Voiteşti se înscrie la Liceul Carol I din Craiova, în anul 1888, pe care îl absolvă în 1895. După obiceiul vremurilor, bacalaureatul îl susţine la Universitatea din Bucureşti, apoi urmează cursurile Facultăţii de ştiinţe, secţia ştiinţe naturale, unde a avut profesori pe L. Mrazec, G. Murgoci şi Gr. Ştefănescu. În 1888 îşi ia diploma de licenţă şi începe activitatea ştiinţifică prin cercetarea geologică a regiunii colinare dintre Valea Dâmboviţei şi cea a Oltului, în vederea adunării materialului necesar elaborării tezei de doctorat. După adunarea materialului, pleacă la Viena unde, sub îndrumarea specialiştilor V. Uhlig şi Diener, lucrează intens pentru aprofundarea, analiza şi sistematizarea datelor. În mod cu totut excepţional, fără a da examen, i se echivalează la Paris diploma de licenţă, iar în anul1910 i se acordă titlul de doctor la Sorbona.
În anii de război Popescu-Voiteşti a luptat la două campanii (1913 si 1916-1918), obţinând cel mai înalt grad pentru ofiţer de rezervă – cel de maior, în luptele de la Turtucaia a fost grav rănit.
Activitatea didactică începută în 1899, când este numit suplinitor la gimnaziul din Slatina, continuă la Tg. Jiu (1899-1903) şi la Tulcea, unde a funcţionat doar un singur an (1904). Obţinând titularizarea, este numit profesor de ştiinţe naturale la Scoala normală din Câmpulung Muscel. Între 1907 şi 1910 îşi continuă studiile în străinătate, după care vine în ţară, luându-şi funcţia de profesor la liceul Matei Basarab din Bucureşti (1910-1919). Cariera universitară o începe în 1919, când este numit profesor de geologie şi petrografie la Universitatea din Cluj şi totodată directorul Institutului geologic de pe lângă Facultatea de ştiinţe; după 17 ani este adus la Universitatea din Bucureşti, unde funcţionează până la pensionare (decembrie 1941). În această ultimă perioadă a mai suplinit catedra de geologie din Timişoara (1929), cât şi la Academia Agricolă din Cluj, unde a predat lecţii de agrogeologie (1933).
În perioada primului război mondial, Popescu-Voiteşti expune în cinci comunicări datele culese atunci (1918-1920); acestea cuprind generalităţi asupra condiţiilor de zăcământ şi punerea în loc a zăcămintelor de petrol precum şi prezentarea geologică a regiunilor petrolifere Zemeş-Tazlău-Sărat şi Stăneşti-Solont (1918). Între anii 1918 şi 1930 îşi tipăreşte lucrări deosebite, cum ar fi: manuale de geologie (1921, 1941), de paleontologie (1927X de zăcăminte de sare (1933-1934), de cărbuni (1930) şi geologie aplicată (1930). În aceeaşi perioadă continuă observaţiile asupra numuliţilor (1927), asupra vârstei gresiei din muntele Fusaru, asupra unionidelor pontice şi mamiferelor (1927), cercetează oligocenul de la Răchitiş (1930) precum şi recunoaşteri în regiunile transilvane (valea Vinului-Inău, Munţii Rodnei, Bazinul Petroşanilor, masivul de sare de la Dej, Ocna Mureşului şi izvoarele de la Sângeorz-Băi (1931-1936).
În perioada 1921-1930 îşi ordonează datele culese din teren legate de zăcămintele de sare şi petrol şi scrie: Câteva observaţii asupra vârstei sării din regiunile carpatice (1920); Asupra originii sării şi raporturilor tectonice a masivelor de sare cu zăcămintele de petrol din România (1921); Consideraţii scurte asupra petrolului din punct de vedere geologic (1921); Consideraţii geologice asupra originii petrolului şi punerea sa în zăcământ (1927); Date noi asupra originii petrolului din regiunile carpatice româneşti (1930). Tot în această perioadă s-a mai ocupat de izvoarele minerale de la Herculane, Govora, Sângeorz-Băi, de alunecările de teren de la Proviţa de Sus şi Poseşti, cât şi de cutremurele de pământ (1926). În cea de-a doua fază a activităţii ştiinţifice, Popescu-Voiteşti a publicat câteva lucrări de seamă cu caracter de sinteze tectonice şi paleogeografice, cum sunt: Privire sintetică asupra structurii regiunilor carpatice (1929); Expunerea sumară a structurii în pânze a Carpaţilor români (1931) şi ‘Evoluţia geologico-paleogeografică a pământului României (1935).
Ion Popescu-Voiteşti s-a ocupat şi de aplicarea noii ştiinţe – paleogeografia la pământul românesc; el a lucrat ani de-a rândul şi întrunit în mod unitar toate cunoştinţele privind succesiunea priveliştilor geografice, epocă de epocă. A repopulat pământul, pătrunzând tainele zoologiei şi botanicii vechi, a intuit formarea stivelor de cărbuni şi a coloanelor de sare din adâncul colinelor subcarpatice. Alături de sinteza tectonică a Carpaţilor, evoluţia geologico-paleogeografică a pământului românesc (1935) reprezintă partea cea mai de seamă a operei lui Popescu-Voiteşti.
În 1921, el prezintă prima sinteză tectonică a întregii ţări şi tot atunci, sub îngrijirea lui, apare prima hartă geologică a României, la scara 1:1. 500.000. O lucrare de seamă a profesorului Popescu-Voiteşti este sinteza tectonică a Carpaţilor româneşti, subiect care a format obiectul cercetărilor sale timp de 35 de ani. El a semnalat pentru prima dată insuficienţa ipotezei de formare a pânzelor prin acţiunea de subîmpingere, arătând că ea nu poate fi acceptată în cadrul arhitectonic al Carpaţilor.
Sinteza structurală a Carpaţilor româneşti a fost întocmită de Popescu-Voiteşti pe baza cunoaşterii amănunţite a tuturor datelor geologice. Prima formă a ipotezelor, pe măsura unor noi verificări de teren, a suferit prefaceri continue şi care pot fi urmărite succesiv în lucrările publicate între anii 1921-1944. Munca susţinută timp de 40 de ani, care a pătruns în toate laturile ştiinţei geologice, a limpezit şi a închegat totul într-o înlănţuire durabilă care a făcut ca Popescu-Voiteşti să fie privit drept creatorul geologiei româneşti, recunoscut pe plan internaţional.
În dimineaţa zilei de 4 octombrie 1944, savantul a pornit voios, cum făcea adesea, la vânătoare, pe dealurile copilăriei. Plecase, „cu gândul la sinteza geologiei româneşti, pe care o răsfoia zilnic, făcând ultimile retuşuri”. Tratatul era, în sfârşit gata pentru tipar. În ziua aceea, a închis dactilograma mulţumit de lucrul săvârşit: „Orice s-ar întâmpla, e bine că lucrarea asta este gata…”
Spre seară, se întorcea acasă, ca niciodată, cu tolba goală. Aducea cu el, însă, un mănunchi de brânduşe, în buzunarul de la piept. O durere scurtă l-a săgetat prin inimă. S-a sprijinit în armăşi, în clipa următoare, s-a aşternut pentru totdeauna pământului. N-a mai apucat să rostească nici un cuvânt. Peste numai o lună şi jumătate ar fi împlinit 70 de ani.
A plecat din lumea celor vii, la ceas de seară, cu cugetul împăcat. Lăsase în urma sa, o Operă. Şi amintirea celor care l-au cunoscut şi preţuit pentru deosebitele calităţi ştiinţifice şi pentru alesele sale virtuţi umane. Când a căzut, lovit nemilos de săgeata Morţii, „linţoiul i-a fost trifoiştea, iar greierii i-au cântat psalmodiile două nopţi şi ziua dintre ele…” Moartea ca la toţi aleşii i-a deschis porţile către Eternitate.
Coordonatorul proiectului, pre-şedinte al Asociaţiei „Salvaţi Identitatea Satului”, profesorul lulian Viorel Călugăru: «Le mulţumesc tuturor partenerilor care au făcut posibilă această activitate, îndeosebi preşedintelui filialei Gorj a As. „Salvaţi Identitatea Satului”, profesorul Valentin Chepeneag.
Parteneriatul educaţional naţion-al „Rădăcinile veacului trecut”, 2014-2024, realizat anul acesta între peste 30 de instituţii de cultură şi educaţie din 23 de judeţe ale României, după ce a debutat la Balş, Olt cu un Simpozion naţional dedicat părintelui geografiei româneşti, Simion Mehedinţi, continuă cu o nouă activitate. Puţini au auzit de academicianul geolog Ion Popescu-Voiteşti, şi mai puţini au vorbit şi au scris despre opera sa şi tot mai puţini suntem cei care ne oprim întru rememorare, recunoaştere, reconstrucţie… In prima perioadă a secolului XX, din rândul poporului român s-au ridicat figuri luminoase, savanţi eminenţi, învăţaţi cu concepţii înaintate care au ilustrat viaţa intelectuală a României. Este un sentiment de reîntoarcere la origini, la o lume mai bună pe care, în mod evident, pe zi ce trece o simţim tot mai departe.
Activităţile propuse prin acest parteneriat nu reprezintă o formă de „rezistenţă prin cultură”, ci dăinuire…-peste veacuri!
Vă invităm, printre olteni, acasă la Ion Popescu-Voiteşti, să aprindem focul mocnit de câteva decenii.
M.P.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here