Masă rotundă, în proiectul ,,Transparență, etică și integritate”! Idei creative pentru un spot de prevenire a corupției

465

Participanții la masa rotundă organizată, ieri, la Târgu-Jiu, în cadrul proiectului ,,Transparență, etică și integritate”, început anul trecut în iunie și derulat de Consiliul Județean Gorj, au avut ocazia să-și expună ideile în legătură cu realizarea unui spot publicitar, de 30 de secunde, care va avea ca scop prevenirea corupției. Proiectul finanțat din fonduri europene se va finaliza în luna decembrie, fiind prelungit cu două luni. Valoarea proiectului este de 360.000 de lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de 308.617 lei.

Deja în proiect s-au realizat două sesiuni de formare profesională în domeniul eticii și integrității, la care au participat salariați ai Consiliului Județean Gorj și ai structurilor subordonate. Un curs similar se va organiza, în perioada următoare, și cu consilierii județeni.
Autoritățile județene au solicitat o prelungire a proiectului cu două luni, acesta fiind anunțat, inițial, că se va finaliza în luna octombrie. Solicitarea a fost aprobată.
În cadrul evenimentului de ieri s-au organizat ateliere de lucru pe mai multe subiecte. Este vorba despre concursul derulat la nivelul județului, în rândul elevilor, pe secțiunile de desen, pictură și media, dar și despre conceperea unui spot publicitar de 30 de secunde, care va surprinde cele mai importante idei ale participanților la activitate.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here