Masa rebut, pusă în valoare

823
brancusiCea de-a doua masă a tăcerii, care poartă amprenta sculptorului Constantin Brâncuşi va fi pusă în valoare de către autorităţile gorjene. Şeful Centrului de Cultură şi Artă ,,Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Sorin Lory Buliga, va face câteva propuneri comisiei de specialitate a Primăriei municipiului, printre acestea aflându-se şi cea privind mutarea lucrării din parcul casei Gănescu. Noile propuneri vor fi aprobate în următoarea şedinţă de Consiliu Local Târgu-Jiu.

Alături de Masa Tăcerii, lucrare care există în Parcul Central al oraşului, în municipiul Târgu Jiu mai există încă masă din travertin, mult mai mică ca şi dimensiuni, care nu are scaune dar care a fost lucrată de Constantin Brâncuşi. Lucrarea care s-a aflat iniţial în Parcul de la Coloană a ajuns apoi în Parcul Central iar acum în parcul situat în preajma Casei Gănescu. Această masă, considerată un rebut, a fost realizată în 1937, dar din cauza unei greşeli făcute de cioplitorii care lucrau cu sculptorul, lucrarea a fost abandonată de artist prea supărat că cioplitorii au scrijelit pe masă o aşa-zisă semnătură lui Brâncuşi. Supărat de acest gest, Brâncuşi a umplut-o pe aceasta cu plumb şi a cerut o altă bucată de travertin din judeţul vecin. Lucrarea va fi pusă acum în valoare de autorităţile municipale, care vor aproba propunerile directorului Centrului ,,Constantin Brâncuşi”, Sorin Lory Buliga. Acesta va propune ca în jurul lucrării să se facă un rond de nisip, să amplaseze aici nişte bănci ori un panou de prezentare ori chiar să se mute lucrarea în apropierea centrului pe care Buliga îl conduce.
Există astfel posibilitatea ca masa rebut să fie mutată din parcul Gănescu, dar nu va fi luată în considerare posibilitatea ca acesta să revină în apropierea Coloanei Infinitului.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here