“Mărul de Aur”, acordat municipalităţii la Masa Tăcerii

321

Cel mai important trofeu mondial pentru turism, “Mărul de Aur”, va fi acordat municipiului Târgu-Jiu, marţi, 14 octombrie, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la “Masa Tăcerii”. Premiul va fi înmânat autorităţilor locale de către Tijani Haddad, Preşedintele Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor din presa scrisă în domeniul turismului, FIJET.

Potrivit biroului de presă al Consiliului Judeţean Gorj, această prestigioasă recunoaştere internaţională ajunge “Acasă la Brâncuşi”, în inima Gorjului istoric şi pitoresc, conferind municipiului Târgu-Jiu titlul de Destinaţie Turistică şi Culturală Unicat. De asemenea Trofeul confirmă oportunitatea de a dezvolta în viitor oraşul Târgu-Jiu şi judeţul Gorj ca destinaţii cultural-turistice în industria de travel din România, din Europa, din întreaga lume. Premiul este cu atât mai valoros cu cât doar alte patru obiective turistice din România deţin în portofoliu “Mărul de Aur”.
Participanţii la evenimentele organizate de Asociaţia Profesională Patronală de Turism Gorjul vor vizita judeţul Gorj, în cadrul unui program turistic şi cultural ce se va desfăşura în perioada 10-14 octombrie 2014.

“Merele de Aur”, unice
Primul “Măr de aur” obţinut de România datează din 1975, când a fost acordat pentru mânăstirea Moldovița. Cu patru trofee primite până acum (Mărginimea Sibiului, rezervaţia Biosferei Delta Dunării, compania Blue Air și Mănăstirea Moldoviţa şi Bucovina), România se situează pe primul loc, alături de Belgia şi Spania, între cele mai premiate destinaţii turistice.
“Merele de Aur” care reprezintă premiile sunt unice. Fiecare fruct este realizat manual, de către un artist american. De asemenea, bazele de marmură sunt tăiate manual dintr-o cariera din Mexic, apoi şlefuite în SUA, unde au fost şi asamblate, la Los Angeles.
În interiorul “merelor” de cristal este aur de 23 de karate, care pluteşte într-un lichid special, astfel încât acesta să nu îşi piardă luciul sau să îşi schimbe culoarea.
Un element care a contat mult pentru membrii FIJET a fost si Ansamblul monumental creat de Brâncuşi la Târgu-Jiu, despre care aceştia cred că ar trebui să constituie un loc de pelerinaj turistic internaţional şi, mai mult, o imagine-brand a turismului cultural mondial.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here