MĂRTURII DESPRE ULTIMELE ZILE DIN VIAȚĂ ALE FRUMOSULUI ȘI VITEAZULUI ZBURĂTOR – Erou sublocotenent HAIDĂU GRIGORE CĂTĂLIN

11556

* 50 de ani de la naștere 25 iulie 1970 – 25 iulie 2020
„Avea 19 ani. Iubea. Scria poezii de dragoste și se lua la ceartă, în glumă, cu vulturii. Tot în poezie. Era un spirit luminos, îi plăceau înălțimile și se bucura de căderea fragilă a unui fulg de zăpadă. Era un frumos și sensibil tânăr. Îi stătea bine în uniformă. Era mândru că putea zbura. Avusese puterea să privească Soarele în ochi. „Cine ar fi crezut/ că pot fi invidiat de vulturi/ căci am bătut la porțile înălțimilor/ atât de bine păzite/ de domniile lor./ De pescăruși chiar,/ prin gingășia zborului/ E frumos să te simți stăpân/și pentru câteva clipe al cerului/ Urc./Totul este numai aer,/ Iar eu mă hrănesc cu cer/ Închid ochii și văd Soarele/ Deschid ochii și văd Soarele/ Pământ!/Da, parcă am auzit de el„ ( Sibiu, Tabăra de zbor cu motor și parașutism, iulie 1987).
Cătălin Grigore Haidău s-a născut la 25 iulie 1970, în Gorj. Avea să devină Erou la Brașov, în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989. Ultimele lui cuvinte au fost: „ Acoperiți-mă cu foc, intru în luptă!„.
„În decembrie 1989 era elev al Școlii Militare de Ofițeri Activi de Artilerie Antiaeriană și Rachete Brașov. Spiritul de pandur, gândul curat de autentic patriot care dorește binele Patriei și Poporul său, l-au făcut să accepte din primele ore Revoluția și s-o apere chiar cu prețul vieții sale tinere. (Comandor r. Ing. aviație Ioan Popescu (Chebacea)”
Din mărturiile celor care au fost colegi cu Cătălin aflăm desfășurarea evenimentelor din acele zile. Pe 21 decembrie erau la școală; se dă alarma că sunt informați că teroriștii ajunseseră și la Brașov, scrie elev caporal Dragoș Tudor. Au primit muniție de război, au urcat în camioane și au mers prin tot orașul. S-au oprit în centru, unde s-au întâlnit cu colegii de la radiolocație…
„Nu aveam de ce să ne facem griji, deoarece totul era calm. Abia în jurul orelor 16.00, când marea majoritate a muncitorilor se întorceau de la lucru, au început problemele (…) Era ceva nou … o ură nemaivăzută pentru mine. S-au aruncat pietre și cuvinte usturătoare asupra noastră. Mulțimea devenea amenințătoare, teama era de ambele părți. Armata nu avea ordin să tragă în populație. Se strigau sloganuri anticomuniste și împotriva armatei. Apoi au primit ordin să tragă focuri de avertisment. Populația civilă s-a speriat … a fugit … a revenit. Au început jeturile de apă. Apa i-a determinat pe brașoveni să plece. Pentru moment. A doua zi, pe 22, s-au adunat din nou în piață. Tensiunea creștea. Apoi a venit eliberarea. Ceaușescu fugise. Bucurie nestăvilită ne-a cuprins pe toți, civili și militari. Ne-a îmbrățișat frățește, copii, femei, bărbați, chiar dacă cu o seară înainte fusesem dușmani. Bucuria nu a ținut mult. Spre seară s-a dat din nou alarma: teroriștii. În jurul orei 1.00 (22 decembrie) s-a dat din nou alarma. Am primit muniția de război, ne-am îmbarcat în camioane și am plecat unii la Tipografie, alții la Cristian, noi la Consiliu. Totul era liniștit ( …) O femeie în vârstă a venit și ne-a servit cafea caldă. N-am apucat s-o bem căci de undeva au izbucnit câteva focuri de armă. Atunci ne-a cuprins panica. Era noapte și nu știam de unde se trăgea. Ne-am culcat grabnic pe asfaltul umed, încercând să ne adăpostim după camioane. Atunci a început măcelul. Din parc s-a abătut asupra noastră o ploaie de gloanțe. Se auzeau de pretutindeni zgomote și gemete. Fuseseră răniți și câțiva dintre noi. Totul era haos”.Luptele au continuat și după cum spun cei care au participat la evenimente nu prea știau cu cine se luptă. În seara zilei de 23 decembrie, elevii Plutonului 122 s-au întors la școală și au intrat la program de odihnă.Elev caporal Cristian Daia avea să își amintească: „În jurul orei 16, am plecat cu un camion în cazarmă. Eram atât de obosiți încât nici nu ne-am dus la masă. Am mers la garsonieră eu, Cătălin Haidău și Ioan Tiță. Eu și Cătălin am scris câte o scrisoare acasă, iar Tiță s-a culcat. Am terminat și eu de scris scrisoarea și am vrut să plec să mă culc, dar Cătălin m-a oprit și mi-a arătat o singură frază din scrisoarea lui în care spunea părinților că speră să apuce să-i mai vadă o dată pentru a le povesti mai multe lucruri. Avea ochii înecați în lacrimi. Apoi eu m-am culcat(…) El ne-a trezit și ne-a spus să ne îmbrăcăm că este alarmă. Se trăgea în școală. Cătălin a spus că nu putem rămâne în garsonieră, trebuie să ieșim afară. Apoi a spus să-l acoperim cu foc că el iasă la luptă. Ne-am ridicat și ne uitam pe geam cu spatele la ușă. Am auzit ușa trântită de perete. Apoi am auzit ceva….!! Și m-am uitat… era întuneric!Cătălin a scris ultima scrisoare către cei dragi cu puțin timp înainte să plece spre moarte. Le spunea tuturor să nu-și facă griji pentru el, el oșteanul României libere, căci voia să trăiască, să le poată povesti tot ce s-a întâmplat acolo, la Brașov, când oamenii din oraș au ieșit pe străzi, erau ca talazurile, erau o forță care-i ura și voia să-i strivească, dar… până la urmă au fraternizat. Armata și cetățenii Brașovului. Au zâmbit și s-au bucurat împreună.Apoi zâmbetul fericirii a fost furat de rânjetul morții.” (Carmen Anghel, carmen.anghel@jurnalul.ro 22 decembrie 2011)

ULTIMA SCRISOARE A LUI CĂTĂLIN
Dragi părinți, dragă Daria, dragi bunici, dragii mei,

Vă rog foarte, foarte mult să nu intrați în panică. Știu că în Târgu-Jiu e PACE. Uite că de-abia acum îmi dau seama ceea ce înseamnă cuvântul acesta. Vă rog mult, mamă și tată, ceea ce vă spun nu citiți la bunici, mai ales lui mamaia, că știu prea bine că nu stă prea strălucit cu sănătatea. E bine, nu e bine să o spun, dar îmi aleg prima variantă pentru că vreau să se știe ce este aici în Brașov.
Aici e pur și simplu RĂZBOI. Nu am dormit de trei nopți, cum las un minut capul jos, cum adorm! Cartușele îmi țiuie pe la urechi. Acum, noi elevii școlii și vânătorii de munte apărăm vechiul Consiliu Județean (acel martir Consiliu) împotriva teroriștilor.
Nu sunt mulți, dar sunt bine dotați și vor vărsare de sânge. Niște asasini, mercenari cretini, efectiv nu mai am cuvinte să calific aceste animale care trag fără milă în noi, în popor și care văzându-se la strânsoare pentru că armata e net superioară ca număr au apelat la grupuri de cercetare – diversiune din Iran sau Israel.
Personal, m-am indignat tare mult când s-a cerut sprijinul URSS. În primul rând pentru că eu nu concep ca România să fie câmpul de război al altor țări și în al doilea rând consider că armata poate rezolva totul atâta timp cât e bine condusă.
Am avut ocazia să văd acum niște oameni pentru care îmi scot căciula: vânătorii de munte.
Acești oameni simpli, de la sate în majoritate, au dat dovadă de un curaj și o stăpânire de sine de nedescris. O noapte întreagă au stat în afara clădirii și s-au luptat cu demenții ascultând deasupra glasul morții.
Am plecat din școală cu deviza să-i răzbunăm pe colegii noștri, de la Sibiu. Nu știu încă în ce măsură am făcut-o, dar până astăzi, adică după o zi și o noapte de iad, nu avem nici o pierdere.
Toți elevii sunt sănătoși. Populația ne ajută și ea. Ne dau de mâncare, bem sucuri, au ridicat arme în schimbul buletinelor și luptă și alături de noi. Extraordinară colaborare și ajutor reciproc. Sper să am posibilitatea să vi le povestesc. Deja acum când aud un zgomot cât de cât mai tare, cum tresar.
DAR NU MĂ PLÂNG!
Sunt bărbat, sunt oștean al României Libere. Dar încă o dată vă rog să nu vă faceți griji căci voi avea grijă de mine și NU VREAU CA ACEASTĂ SCRISOARE SĂ FIE ȘI ULTIMA.
Vă îmbrățișez cu mult, mult dor și dragoste,
elev caporal Cătălin Haidău
Brașov, noaptea de 23-24 decembrie 1989

„Revoluția din Decembrie 1989 a trăit-o cu intensitate maximă, a fost în miezul fierbinte din piața centrală a Brașovului, i-a simțit fiorii și plumbii, i-a alimentat nădejdile și a apărat-o cu cugetul și arma. A căzut însă în timpul unui atac terorist asupra școlii în noaptea de 23 spre 24 decembrie, ofrandă Zeului Marte și revoluției noastre în miez de iarnă. Faptele și jertfa lui, ca și a sutelor de eroi, vor fi chezășia noastră întru libertate, democrație și demnitate fiind temelia de foc a mileniului trei.
Așa cum se scrie în Ordinul nr. 1 din 14 ianuarie 1990 al Ministerului Apărării Naționale: Numele lui va înnobila peste timp Revoluția din 22 Decembrie 1989, iar faptele brave pe care le-a săvârșit vor sta drept pildă vie tinerelor generații, vor intra în Panteonul nemuririi neamului. Recunoștință, vouă, celor alături de care a trăit și s-a format acest minunat cetățean.O panoramă a eroismului românesc de la acest secol ar putea purta pe generic sigma „DE LA CĂTĂLINA LA CĂTĂLIN” ea sintetizând expresiv unitatea, dar și generalitatea faptului eroic, simplitatea, dar și măreția lui.
CĂTĂLINA, prim jertfă a acestui ciclu eroic, este numele real popular și de epocă a eroinei de la Jiu, ECATERINA TEODOROIU, cea care, precum Janne d’Arc a Carpaților, a însuflețit, a amplificat virtuțile ostășești ale românilor în lupta lor pentru întregire și libertate, a aureolat jertfa feminină, alături de Ana lui Manole, ca temelie eternă a ființării noastre „CA NEAM ȘI CA ȚARĂ”.CĂTĂLIN, capătul dinspre noi al șiragului, este EROUL REVOLUȚIEI, unul dintre cei căzuți în chiar inima geografică a țării, în urma clocotindă a Revoluției ANTIDICTATORIALE și ANTICOMUNISTE care a fost Brașovul, începând cu 15 noiembrie 1987.Cei doi, CĂTĂLINA și CĂTĂLIN, porniți de pe meleaguri gorjene, s-au jertfit în spațiul mioritic al curburii Carpaților, în acest loc de întâlnire a provinciilor și granițelor românești, unul la răsărit de colinele Vrancei, altul la apus, la poalele Tîmpei; unul în luptele Mărășeștiului – acel apogeu al vitejiei și jertfei românești, altul în Brașovul primei revolte anticeaușiste de proporții, orașul martir din inima țării; unul pentru întregirea și libertatea neamului, altul pentru răsturnarea totalitarismului, pentru democrație, libertate și demnitate. Iar pentru eternitate și memoria recunoscătoare a generațiilor de azi și de mâine, orașul natal, Târgu-Jiu, locul genialelor monumente brâncușiene, păstrează însemne perene ale faptelor și jertfei celor doi. La o margine a orașului, pe malul Jiului, la unul din capetele axului complexului monumental Brâncuși, se află resturile podului care în toamna anului 1916 a fost martorul luptelor îndârjite împotriva invadatorilor germani, lupte în care începe periplul eroic al CĂTĂLINEI, iar în centrul orașului un Mausoleul eroinei. La marginea opusă, în vecinătatea COLOANEI RECUNOȘTINȚEI FĂRĂ SFĂRȘIT se află monumentul și școala unde s-a format CĂTĂLIN și al cărui nume i l-ați dat.De la CĂTĂLINA la CĂTĂLIN în PANTEONUL EROISMULUI ROMÂNESC – o cale îndelung și dureros bătătorită a istoriei neamului care desigur rămâne deschisă spre viitor.”
(Colonel prof. dr. în istorie IOAN VLAD
Academia Forțelor Aeriene „ Henri Coandă” Brașov)

1 COMENTARIU

  1. Cutremurator pentru familie si noi toti . Acum cand ne dam seama cum s-au curmat vietile acestor tineri care au crezut sincer in tot ce se intampla atunci , nu putem decat sa ne rugam pentru ei si pentru noi ca am CREZUT. Dumnezeu sa-l sa-l ierte si sa-i ierte pe toti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here