Sindicaliştii din Administraţia Fiscală organizează marţi, 22 august, o grevă de avertisment.
„Mâine (marţi, n.r.) urmează să aibă loc o grevă de avertisment în toată ţara, pe unde avem noi membri, şi o pichetare la Ministerul de Finanțe. Motivele sunt mai multe, sunt mai vechi, le-am tot anunţat în ultimele luni. Am tot încercat să negociem cu Guvernul, nu am reuşit. Noi vrem să păstrăm locurile de muncă, să păstrăm veniturile şi un statut propriu”, a declarat, pentru Agerpres, Dorin Modure, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea”.
Greva de avertisment este între orele 8:00 și 10:00.
Mii de angajaţi din Finanţe au declanşat proteste spontane în data de 11 august, nemulţumiţi de măsurile propuse de Executiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare.