După zece zile de mers pe jos şi aproape 500 de kilometri parcurşi „la picior”, Laurian Stănchescu, iniţiatorul „Marşului Culturii”, a ajuns la destinaţie. Traseul Bucureşti – Sarmizegetusa a fost unul extrem de greu şi obositor.
Cu toate acestea, pentru Laurian Stănchescu, mai mare decât durerea fizică a fost cea sufletească, observând că gestul său a lăsat rece clasa politică. Totuşi, el nu renunţă şi promite că anul viitor va iniţia un al marş de amploare, de această dată pe ruta Sarmizegetusa – Roma (Italia), încercând astfel să mişte lucrurile şi cultura să fie scoasă din amorţeala în care se află.
Poetul Laurian Stănchescu a plecat pe 8 septembrie, din Bucureşti spre Sarmizegetusa Regia parcurgând întreaga distanţă, de aproximativ 500 de kilometri, de unul singur, pe jos. „Marşul Culturii” s-a desfăşurat pe parcursul a zece zile calendaristice.
Puţine lucruri, multe gânduri
Laurian Stănchescu a pornit la drum cu un echipament simplu: o geantă de mici dimensiuni şi hainele cu care era îmbrăcat, pe care le spăla seara şi a doua zi le îmbrăca din nou. Echipat astfel, el a avut tăria şi dorinţa nemărginită de a parcurge drumul lung şi anevoios chiar de unul singur, în speranţa că politicienii îşi vor îndrepta atenţia către cultura românească. Iniţial, s-a crezut că va fi însoţit de alte câteva zeci de persoane, oameni de cultură şi nu numai, însă, rând pe rând, aceştia s-au retras „din joc” şi Laurian s-a văzut nevoit să-şi urmeze calea de unul singur. Cu toate acestea, el nu a renunţat la planul său şi a mers mai departe, înfruntând condiţii meteorologice vitrege, probleme de sănătate, oboseală şi indiferenţă din partea politicienilor. Gândul că, până la urmă, semnalul de alarmă tras prin „Marşul Culturii”, va ajunge acolo unde trebuie, i-a dat lui Laurian Stănchescu puterea necesară ducerii la bun sfârşit a acestui demers unic şi lăudabil.
Traseu dificil, condimentat cu gesturi frumoase
Laurian mi-a mărturisit cât de greu i-a fost să parcurgă acest traseu, cum simţea, până în măduva oaselor, răceala ploilor de toamnă şi apa aruncată de tiruri din bălţile străzilor direct pe el, cum simţea că i se taie picioarele de oboseală, sau cum i s-au agravat problemele de sănătate… În acelaşi timp, el a mărturisit că a fost primit cu căldură de oamenii simpli, care l-au impresionat prin înţelepciunea simplităţii lor; la fel de bine i-au deschis porţile sufletului, dar nu numai, şi feţe bisericeşti şi câteva autorităţi din localităţile traversate pe parcursul rutei Bucureşti – Sarmizegetusa.
De la Bucureşti, până la Târgu-Jiu, Laurian Stănchescu a mers numai pe jos. În „oraşul lui Brâncuşi” el a fost întâmpinat aşa cum se cuvine, având parte de „cea mai frumoasă primire dintre toate”, după cum susţine însuşi Laurian. A urmat un tronson (Defileul Jiului) pe care, din motive de siguranţă a traficului rutier, a fost nevoit să-l parcurgă cu maşina. Apoi Stănchescu şi-a continuat drumul, ajungând la Haţeg, unde a fost primit cu un spectacol folcloric asemănător cu cel din Târgu-Jiu. De acolo şi până la destinaţia finală, nu a mai fost decât „un pas”. De-a lungul acestui traseu, de aproape 500 de kilometri, Laurian Stănchescu a fost impresionat de oamenii simpli, care au preferat să-i ofere apă şi ciocolată, susţinându-i astfel demersul său cultural. Aceste gesturi simple, dar de efect, au contat enorm pentru omul de cultură Laurian Stănchescu.
Gândul de final…
Ajuns la destinaţie, Laurian Stănchescu ne-a împărtăşit gândurile sale, care-i umplu mintea şi sufletul, deopotrivă, în urma acestui demers unic: „Pe parcursul „Marşului Culturii” am descoperit România în care credeam, m-am privit ochi în ochi cu sufletele românilor pe care i-am întâlnit la porţile caselor, sau stând sprijiniţi de garduri, uitându-se după mine”. Laurian este optimist în privinţa răsunetului pe care l-a avut gestul său: „Cred că spiritul acestui străvechi popor, întemeietor de cultură, va ieşi din starea latentă în care se zbate de ceva vreme şi îşi va dovedi atât sieşi, cât şi celorlalte naţiuni, că poporul nostru este o axă importantă pe toate meridianele culturale şi spirituale ale lumii. În tot acest „Marş al Culturii”, m-a însoţit Balada lui Ciprian Porumbescu, pe care o înregistrasem pe telefonul meu şi se auzea printre camioane, tiruri şi maşini de tot felul, aşa cum se aude freamătul macilor risipiţi pe lângă şinele de cale ferată, trimiţându-şi viaţa spre trenurile care nu iau în seamă sacrificiul lor. Sufletul românilor seamănă izbitor de tare cu aceşti maci.” Pe final, Laurian a spus: „toţi cei care au fost alături de mine, mi-au înmulţit inima şi, dacă la începutul „Marşului Culturii” am plecat cu o singură inimă, la Sarmizegetusa, locul sacru al spiritului nostru, am ajuns cu un infinit de inimi. Iată că singurătatea „Marşului Culturii”, a ajuns la capăt cu cea mai lungă bătaie de inimă a poporului român.”
Următorul marş, săptămâna viitoare
La sfârşitul discuţiei, Laurian Stănchescu ne-a făcut o dezvăluire „în premieră”, cum chiar el a subliniat: „pregătesc pentru săptămâna viitoare un marş dedicat eroilor neamului românesc, care va începe din Ţara Haţegului, sub semnul lui Burebista şi Decebal, până la mormântul lui Avram Iancu de la Ţebea. De aici înainte, voi brăzda România şi Europa cu marşuri dedicate culturii şi eroilor neamului românesc.”
Despre detaliile şi desfăşurarea acestui nou demers, vă vom informa ulterior, pe măsură ce vom primi amănuntele de la iniţiatorul său, poetul Laurian Stănchescu.
Minodora Sucea
