Fostul membru al Directoratului CEO, Marius Negru, l-a înlocuit pe Constantin Ștefan în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei. Mutarea a fost semnată de premierul Ciolacu, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial.
Un alt gorjean este posibil să promoveze în sistemul energetic, fiind vorba despre fostul secretar de stat Andrei Maioreanu. Acesta candidează pentru o poziție de membru în Directoratul Hidroelectrica.
Deocamdată, mandatul actualilor membri ai directoratului este unul de provizorat, fiind prelungit pe o perioada de 5 luni, începând cu data de 7 octombrie 2023, sau până la desemnarea unor noi șefi, în baza OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă. Hidroelectrica s-a listat la bursă pe 12 iulie 2023.
Rotarea cadrelor psd iste a început. La ăștia orice șut in cur este o promovare.Specialistii lui peste făcuți la apelul de seară pe la facultăți obscure de apartament. Lipitorii de afișe își cer acum tainul , se vor in funcții gras plătite. Niste gargaragii , asta ii recomandă pe aceștia.PCR este în funcție la psd iști. În fiecare zi cate un psd ist este prins furând, cu portbagajul, cu diplomatul, cu plasa, cu punga. Ăștia sunt in stare sa fure și mătura femeii de servici.